Rusia ar trebui să fie pregătită pentru acte ostile din partea UE, dar nu ar dori să rupă legăturile cu Bruxellesul, a declarat vineri reporterilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a comentat remarcile ministrului rus de externe, Sergey Lavrov, care a spus că Moscova este pregătită să rupă legăturile cu UE dacă Bruxellesul alege să impună sancțiuni care pun în pericol sectoarele sensibile ale economiei rusești, transmite TASS.
Mai mult, Peskov a subliniat că „instituțiile de mass-media au pus titluri (cu privire la comentariile lui Lavrov) care au devenit senzaționaliste fără context”. Potrivit reprezentului de la Kremlin, „este o greșeală mare a mass-media care a schimbat sensul cuvintelor.”
„Ideea este că nu vrem aceasta (să tăiem legăturile cu UE), ci căutăm să dezvoltăm relații cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, dacă UE alege să meargă pe această cale (de a impune sancțiuni care presupun riscuri pentru economia rusească), atunci da, vom fi pregătiți pentru că trebuie să fii pregătit pentru ce e mai rău”, a explicat el.
„Asta a vrut să spună ministrul. Cu toate acestea înțelesul a fost distorsionat, iar acest titlu senzaționalist a fost prezentat într-un mod în care practic descrie Rusia ca fiind gata să inițieze o ruptură cu UE. Vreau doar să deplâng acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt.
„Războiul” declarațiilor, un alt fel de război
Concret, Lavrov a declarat, într-un interviu, că Rusia este pregătită să întrerupă relațiile de prietenie cu Uniunea Europeană în cazul în care se vor impune sancțiuni economice țării sale.
„Plecăm de la premisa că suntem gata (să facem acest lucru). În cazul în care vom vedea din nou sancțiuni impuse în anumite sectoare care prezintă riscuri pentru economia noastră, inclusiv în domenii dintre cele mai sensibile”, adăugând că intenția nu este de a izola Rusia la nivel global. „Dacă vrei pace, atunci pregătește-te de război”, completase Lavrov.
Citește și: Rusia promite „război” Uniunii Europene, dacă se vor impune sancțiuni