Un medic neurolog din Bucureşti, aflat sub influenţa alcoolului combinat cu medicamente din categoria benzodiazepinelor, este cercetat pentru că a intrat de două ori într-o cafenea şi a tăiat cu o macetă cablul de internet şi un senzor de iluminat, ulterior incendiind o încăpere, potrivit ziare.com.
El a fost surprins de camerele de supraveghere, fiind plasat sub control judiciar.
”La data de 11 februarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au prins în flagrant şi, ulterior, au reţinut un bărbat, în vârstă de 33 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de distrugere. În fapt, la data menţionată, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, a observat prin intermediul sistemului de supraveghere video, că în interiorul unei cafenele din Sectorul 1 ar fi intrat o persoană.
Aceasta ar fi secţionat cablul de furnizare a serviciilor de internet, precum şi cablul de alimentare aferent senzorului de iluminat, amplasate în exteriorul localului”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.
La faţa locului poliţiştii au găsit un bărbat, având asupra lui o macetă, de aproximativ 55 cm. Bărbatul a încercat să fugă pe străduţele adiacente, fiind urmărit şi prins de poliţişti. Cel în cauză a fost somat, însă acesta a încercat să fugă, moment în care a fost imobilizat de către poliţişti. Arsenal de arme descoperite în locuința unei bătrâne de 75 de ani