Gelu Diaconu

Dacă nu știți cine e Gelu Diaconu și de ce este importantă părerea lui în spațiul public, vă lămurim noi. Din perspectiva unui fost șef ANAF, Diaconu ar cam trebui să le știe pe toate, întrucât atunci când activezi în domeniul financiar, cine e mai potrivit decât tine să emită păreri? Astfel, Gelu Diaconu a decis să-și ia rolul în serios, și supărat un pic pe Florin Cîțu, să scrie pe Facebook despre asta.

Printre altele, Diaconu îl acuză pe Cîțu cum c-ar cam fi mințit și c-ar fi cam populist în declarațiile ultimei perioade. Cum ar putea să fie, doar, primul absolvent al Universității „Liviu Dragnea”?

„Florin Cîțu, primul absolvent al Universității „Liviu Dragnea”, cu specializarea în „Minciuna consecventă”, a susținut azi teza de dizertație. Nota 10 pe linie.

Așadar, Florin Cîțu face astăzi un apel populist cu privire la cheltuirea responsabilă a banului public și împotriva proiectelor populiste ale parlamentarilor. Mass-media îl preia. E treaba lor. Ei apreciază care este valoarea de știre a unei astfel de declarații.

Sunt doar vorbe. Dar, haideți să vă spun eu faptele:

– în repetate rânduri Florin Cîțu a spus că are banii pentru pensii majorate cu 40%, deși el și absolut toți decidenții politici știau și știu că nu sunt bani

– astăzi, face un apel demagogic către alții, legat de anularea proiectelor populiste, în timp ce el continua să mintă că are bani pentru creșterea pensiilor cu 40%.

După mine, știrea corectă în mass-media ar fi fost următoarea:

„Pentru a câștiga voturi, ministrul Cîțu minte public de 4 luni că are 24 de miliarde de lei pentru pensiile mărite anul acesta plus veniturile necesare plății pensiilor majorate în anii următori iar apoi îndeamnă la responsabilitate pe alții”

Fiecare pixel care îi redă minciunile și ipocriziile, fără să le pună în context, este un pixel care distribuie și promovează minciuna.

Cine crede că între minciunile lui Dragnea&Teodorovici legate de finanțele publice și minciunile acestui personaj caraghios și toxic ar fi vreo diferență sau că actualii guvernanți nu trebuie taxați cu aceeași înverșunare…e un biet naiv.

Recapitulăm pentru dvs:

-eliminare pensii speciale NU

-alegeri locale în două tururi NU

-alegeri anticipate NU

-pensii majorate SIGUR NU.

Citiți ce spuneau sau ce postau PNL și Cîțu în opoziție și ce fac astăzi.

Se impune o singură concluzie de bun simț: între PSD-Dragnea și PNL sau între Cîțu și Teodorovici există doar gen proxim (asemănări). Diferența specifică e doar tabăra propagandiștilor din mass media”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

Citește și: Florin Cîțu n-are nici timp și nici bani de populisme

#News