Dacă până acum, serviciul Google Photos, preferat de mulți dintre utilizatori, se prezenta ca fiind unul gratuit, compania a anunțat că are de gând să renunțe la practică, introducând un abonament pentru cei ce doresc să-și stocheze, în continuare, fotografiile.
Vei putea beneficia de Google Photos în schimbul unei sume de bani
Marea schimbare va intra în vigoare din data de 1 iunie 2021, când Google îți va permite să stochezi gratuit fotografii în 15 GB. Tot ce va depăși va trebui să fie plătit, în contul unui abonament lunar de circa 14 lei, care îți va acorda încă 200 GB, vorbind, în acest caz, despre cel mai ieftin tip de abonament. O măsură identică a fost luată, cu nu mult timp în urmă, și în cazul Gmail.
Oficialii Google au mai spus că abonamentul nu va afecta fotografiile deja stocate, taxarea fiind valabilă doar stocărilor noi, de după data de 1 iunie 2021.
Odată cu această decizie, devine din ce în ce mai greu să găsești un serviciu gratuit de stocare de fotografii care să prezinte inclusiv încrederea nepartajării datelor cu terți.
Chiar și așa, 15 GB reprezintă spațiu suficient pentru a păstra acele fotografii care ne sunt dragi. Dacă până în momentul de față, omul avea tendința de a păstra orice fotografie, indiferent cât de nesemnificativă ar fi fost aceasta, măsura Google ar putea să îi îndemne pe mulți să-și facă ordine în propriile albume.
Citește și: Rusia dă în judecată platformele sociale