În Franţa a avut loc sâmbătă a şaptea zi de manifestaţii la nivel naţional împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale preşedintelui Emmanuel Macron, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public şi colectarea gunoiului, potrivit g4media.ro.
Coaliţia sindicatelor franceze speră să menţină presiunea asupra guvernului pentru a retrage reforma, a cărei măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.
Liderii sindicali i-au cerut sâmbătă preşedintelui Macron să „consulte poporul” cu privire la reforma pensiilor, în a şaptea zi de mobilizare, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră să vadă reforma adoptată definitiv după un parcurs parlamentar haotic.Aceasta este a doua zi de mobilizare organizată într-o zi de sâmbătă, pentru a permite angajaţilor să participe fără a fi nevoiţi să facă grevă.
Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane sunt aşteptate să participe la peste 200 de marşuri în întreaga ţară, în timp ce Senatul continuă să examineze legea, iar un posibil vot asupra textului din partea camerei superioare a Parlamentului fiind aşteptat până duminică seara.
Demonstraţiile au început la ora locală 10.00 (11.00, ora României) pe străzile marilor oraşe, inclusiv la Toulouse şi Nisa. Marşul de la Paris urma să înceapă după-amiază. Marţi, 1,28 milioane de persoane au ieşit în stradă la demonstraţii, cea mai mare prezenţă de la începutul mişcării de protest, potrivit cifrelor guvernamentale. Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.Un purtător de cuvânt al TotalEnergies a declarat pentru Reuters că grevele continuă în rafinăriile şi depozitele companiei petroliere franceze, în timp ce operatorul feroviar public SNCF a declarat că serviciile naţionale şi regionale vor rămâne puternic perturbate în weekend. La Paris, gunoaiele continuă să se adune pe străzi, iar locuitorii menţionează o prezenţă tot mai mare a şobolanilor, potrivit presei locale.O nouă zi de greve şi proteste la nivel naţional este planificată pentru 15 martie.