Corpurile neînsuflețite a cinci dintre cei șase schiori alpiniști dați dispăruți sâmbătă după-amiază, în urma unei avalanșe produse în apropiere de Matterhorn, în regiunea Tête Blanche din Alpii elvețieni, la granița dintre Italia și Elveția, au fost recuperate. Ipoteza este că moartea lor are legătură cu hipotermia, potrivit g4media.ro.
După toate probabilitățile, cei șase, după ce s-au rătăcit în furtuna de zăpadă, au încercat să sape o groapă în zăpadă pentru a se adăposti de frig și de furtună.
Victimele aveau vârste cuprinse între 21 și 58 de ani. Cinci dintre cele șase persoane făceau parte din aceeași familie din Valais. „Atât timp cât există speranță, vom face tot ce ne stă în putință pentru a-l găsi pe cel de-al șaselea, dar trebuie să fim realiști în ceea ce privește condițiile pe care le-a trăit în ultimele 48 de ore”, a declarat marți dimineață Christian Varone, comandantul poliției cantonale din Valais.
11 elicoptere au fost folosite de elvețieni pentru a-i găsi pe schiori.
„Am făcut tot ce am putut pentru a-i salva. Dar uneori trebuie să ne înclinăm în fața naturii” spune Varone. El este cel care a coordonat căutările celor șase schi-alpiniști. Este vorba despre cinci membri ai unei familii din Vex (trei frați, un unchi și un văr) și un prieten de-al lor din Fribourg, dați dispăruți în week-end, în zona Tete Blanche, la o altitudine de aproximativ 3.500 de metri .
Anjan Truffer, liderul echipei de salvare Air Zermatt, a povestit despre descoperirea cadavrelor. „Ne-am confruntat cu o scenă urâtă. Încercaseră să construiască un adăpost în zăpadă, pentru a se proteja de vânt și de frig. Nu erau toți împreună, probabil că s-au panicat și fiecare a încercat să găsească o modalitate de a se salva. Au murit de frig”. Procuratura din Sion a deschis o anchetă.