Statul român, mai exact actuala guvernare a a stat cu mâinile în sân în loc să-i protejeze pe români. Horia Constantinescu, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a dezvăluit pentru #News cum a încercat să introducă în carantină toate transporturile de containerele sosite în portul Constanța Sud-Agigea fix din din orașul Wuhan, însă nimeni nu l- a băgat în seamă!

În ianuarie am cerut public intrarea în carantină a tuturor containerelor venite din China. M-au chemat la Bucuresti și au șters cu mine pe jos ca mă bag în seamă și trebuie să mă gândesc la operatorii economici! Eu am preferat să mă gândesc la populație.

Horia Constantinescu

-Și care a fost explicația?

-Eu am spus în ianuarie că vârful va fi în aprilie. Am pus pe pagina mea de FB pe 6 februarie, după ce am zis ca vreau oprirea containerelor care veneau, culmea din Wuham, și erau în Agigea, am zis că le vreau oprite încă o lună în carantină. M- au convocat la București și au zis că de unde am scos-o că rezistă COV- ul pe alte suprafețe. Am tradus pe banii mei un memoriul al “dobitocilor” de la Organizația Mondială a Sănătății, atenție nu specialiști români, ci niște “tâmpiți” care arătau că SARS-ul în 2010 și virusurile de tip Cov rezistă pe alte suprafețe decât omul, la o temperaturtă de 4 grade plus până la 28 de zile, dacă vorbim de oțel. Am zis haideți să le ținem în carantină (containerele, n.r.) încă 28 de zile, nu le confiscăm, ca să fim siguri că nu au Cov. Mi-au trimiș o hârtie prin care mi se explica că există un risc minim. L-am întrebat pe cel care mi-a trimis hărtia dacă ar vrea ca riscul minim să fie fisu. A zis că nu.

Pericolul din spatele ușilor sigilate

-A trecut mai bine o lună de când ne luptăm cu coronavirusul. Este normal ca statul sau intituțiile sale să nu poată rezolva măcar minima dotare cu echipamente de protecție din spitale?

-A mai fost o scrisoare deschisă trimisă de mine Parlamentului și Primului Ministru, prin care am cerut plafonarea de urgență a prețurilor la aceste produse, nu ar mai fi fost speculă. Stocuri există, au fost speculanți care aveau un milion de măști în depozit și vroiau să le vândă cu cinci lei bucata. Acum vedeți că prețurile au început să scadă. Dramatică este următoarea situație. Avem oameni profesioniști, indiferent de culoarea politică. Cum e Arafat de exemplu. Păi dacă ai pe unul ca Arafat cu 25 de ani de experiență, care a făcut SMURD- ul, de ce îl mai lași și pe altul să-și dea cu părerea? Nu cumva pe ăia care s-au confruntat cu situații dificile trebuie să-i întrebi? De ce permanent găsim un politician foarte priceput în toate, pentru că la noi politicienii se pricep absolut la tot și își dau cu părerea? Eu de exemplu, ca președinte m-am bazat și când cât am fost comisar pe seful corpului de control pe experiența vastă a colegilor. Eu sunt cutremurat de faptul ca la noi orice băiat iși dă cu părerea. Neamțul știe: mașina se repară la service de către mecanic, la doctor îți dă o rețeță. Ar trebui să întrebăm: neamțule ce ai făcut, cum s-au tratat? Uitați-vă că nici până la acest moment nu este publicat nivel internațional modul în care procentul extrem de mare de scăpați, cum au scăpat. Toată lumea dă mai bine cu câți au murit.

-Prima parte a interviului-

#NEWS