CTP zice mereu tot ce gândește. Uneori e bine, alteori, nu prea. Însă cine suntem noi să-l judecăm pe marele gazetar? Mai ales că de regulă, zice bine, tranșant și presărat cu multă, foarte multă logică. Invitat ca de obicei la Digi24, CTP disecă decizia lui Ludovic Orban de a tăia 25% din salariile bugetarilor, acum, pe timp de criză. Ironizându-l pe Ludovic Orban, acesta îl aseamănă cu un haiduc care ia de la boieri pentru a hrăni bugetul alocat stării de urgență.
„Acolo sunt mici piese ale domnului Orban într-un act. N-ați văzut cum a zis-o? «Și când tăiați la bugetari să tăiați și la șefi, și la mine, că și noi avem salarii. Chiar mari. Să tăiați la șefi». Ca să vadă lumea. «Ia uite domnul Orban cum taie. Taie. Le taie ăstora. El e haiduc, e prietenul poporului, merge cu poporul, dom’le. Taie la boieri. Vodă le mai taie din bani la boieri», asta e ideea. 25% nu înseamnă în niciun caz o sumă semnificativă, mai degrabă își donau banii ăștia decât să fie nevoie să îi taie prin lege. Să-i doneze, pur și simplu, de bună voi, toți parlamentarii, membrii guvernului, să facă ei o gândire și să își doneze din salariu 25% din solidaritate.
Dar asta nu e solidaritate când vine și face show-ul ăsta domnul prim-ministru, cum taie el salariile. Adică a trebuit să vină premierul să le taie 25%, ei nu s-au gândit să facă asta până acum. Nu puteau să facă asta de bună voie cum au făcut asta atâția cetățeni în țara asta care au dat și ei din multul sau puținul pe care l-au avut, au dat la spitale, au încercat să ucmpere echipamente pentru oameni, să ajute cu mâncare cu ce-au putut fiecare”, a spus CTP, la Digi24.
Citește și: Stop defrișărilor abuzive! Șeful Comisiei SRI din Parlament intervine