Rareș Bogdan - tânăr și cu mustață

Mustața succesului

Nu mă înțelegeți greșit: nu am absolut nimic cu oamenii care poartă mustață. Lungă, scurtă, pipernicită, ondulată sau stil Dali, ori Hitler, orice mustață mi se pare ok atât timp cât stăpânul ei se înțelege bine cu ea. Până la urmă, nu mie trebuie să-mi placă mustața cuiva. Trăim în vremuri libere și deschise la cap, așadar fiecare ar trebui să poarte ceea ce crede de cuviință. Acestea fiind spuse, declar că acesta nu este un articol în care râd de mustățile oamenilor. Acesta este un articol în care eu, femeie blondă cu nicio șansă de a dezvolta mustață vreodată, fac o analogie între mustață și succesul în politică.

Recunosc, ideea mi-a venit atunci când poza de mai sus mi-a fost trimisă pe WhatsApp, cu mențiunea „Cine crezi că e în fotografia asta?”. Rareș Bogdan? Am întrebat fără să stau prea mult pe gânduri. Fiindcă orice ar fi, n-ai cum să nu recunoști focul ăla inconfundabil din priviri, chit că ochii sunt acoperiți și ei de ditamai mustața. Pe Rareș Bogdan l-aș recunoaște cu mustață, fără mustață, cu plete sau cu mască de gaze pe față. Cu o singură condiție, însă: să i se vadă ochii ăia de-a pururi ațintiți și atenți, de-ai putea să juri că-s confecționați pe insula Murano. O străfulgerare identică în priviri mi-a mai fost dat să văd o singură dată în viața mea, și-anume la un superb exemplar de malinois (ciobănesc belgian).

Politica

Nea Ghiță

Voi ați observat că oamenii cu adevărat de succes poartă mustăță? Și-am să vă dau aici câteva exemple cunoscute de mine. Așa că am s-o iau de jos și-am să încep cu președintele din blocul meu. Sunt de părere că dacă n-ar fi avut mustață, nea Ghiță n-ar fi reușit să rămână la cârma asociației de proprietari atâta timp.

Motto: Mustață cu prestanță și cu multă eleganță

Dan Nica

Apoi, o să merg mai departe cu exemplele și-am să amintesc de șeful absolut peste județul în care locuiesc (Galați), baronul PSD Dan Nica. De peste 20 ani, Nica a reușit să facă cumva și să nu fie dat jos de pe tron. De ce credeți că se întâmplă asta? Pentru că are mustață, desigur! Mustața oferă siguranță, protecție, iar atunci când te scutură cineva de pe poziție, o poți folosi ca să te agăți cu ea de scaun.

Motto: Utilitate și perseverență, fără nicio concurență

Liviu Dragnea

N-aș putea să trec prin saga mustăților fără să-l menționez pe cel mai mustăcios dintre mustăcioși, fostul wannabe dictator și actual pârnăiaș, Liviu Dragnea. Exact ca-n celelalte două cazuri, și pe el l-a ajutat mustața în viață. Cu mustața asta am clădit un județ, apoi o țară! Ar spune Dragnea dacă l-ar întreba cineva de ce nu renunță la vestitul hamster de sub nas. Dar cum să renunți la frumusețe de mustață când ea ți-a dat șarmul ăla imbatabil? Unde mai pui, că la nevoie, ți-a mai acoperit și dinții! Win-win!

Motto: Mustăcioară superioară, totu-n calea ei doboară

Rareș Bogdan

Despre Rareș Bogdan habar nu aveam că a purtat, la un moment dat, mustață. Nu până să primesc celebra poză, mai exact. Cu toate că toți ceilalți mai devreme menționați s-au ținut scai de ideea că mustața e benefică, lui Rareș Bogdan i-a venit mintea la cap și-a renunțat la opritoarea de muci la momentul potrivit. Dar acum, văzând succesul celorlalți, comparat cu marele „ignore” pe care și-l ia acesta-n PNL, nu m-ar mira dacă de mâine l-aș revedea cu mostra succesului sub nas.

Motto: Unde ești tu, mustăcioară? PNL mă bagă-n boală!

Masculinitatea feroce

Dincolo de succesul în politică, bărbații au știut mereu că mustața îi face mai feroce, mai masculini. Voi de ce credeți că vedetele filmelor pentru adulți ale anilor ’70-’80 purtau cu toatele mustață stufoasă (da, și bărbații și femeile)? Pentru un plus de bărbăție și înfiorare, desigur! De care înfiorare, nu știu să vă zic! Cred că depinde de la privitor la privitor.

Prolog

Rareșe, mai bine cu ruj decât cu mustață! Ai fi făcut alegerea potrivită!

ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET ȘI RECOMANDĂM ACTIVAREA SIMȚULUI UMORULUI ÎNAINTEA ORICĂREI TENTATIVE DE OFTICĂ.

Citește și: Sorin Minea trăiește drama pufuleților

#News