Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat, la Digi24, că în cazul în care o persoană s-a infectat între cele două doze, rapelul se poate face în aproximativ 14 zile. Potrivit acestuia, este nevoie de urmarea a câtorva pași, astfel încât să fie obținută o eficiență cât mai bună a imunizării.
„Dacă persoana respectivă este cu stare generală bună, este afebrilă, debarasată de virus, având test negativ, se poate vaccina oricând în acest interval după vindecare, însă este bine să lăsăm imediat după vindecare o perioadă de circa 10-14 zile, perioada de convalenscență, în care este important să se definitiveze, să se remită toată reacția inflamatorie de după boală și sigur, ulterior, persoana respectivă se poate vaccina. Deci un interval de circa două săptămâni de la momentul vindecării este rezonabil pentru a se vaccina”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.
Procent mic al persoanelor infectate după rapel
Valeriu Gheorghiță a menționat că un număr destul de mic de persoane s-au infectat după rapel, 1.080 de persoane, adică 0,19% din totalul celor cărora le-a fost administrată și a doua doză de vaccin. „Noi știm că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua 10, ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme față de momentul în care se împlinesc aceste beneficii maximale. Să știți însă că majoritatea au fost forme asimptomatice sau minim simptomatice, forme ușoare, acele persoane fiind diagnosticate de cele mai multe ori cu ocazia unor testări periodice, și nu pentru că aveau o simptomatologie caracteristică de COVID-19”, a subliniat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Vaccinarea previne forma severă a bolii
Gheorghiță a dat exemplul Israelului, unde au fost diagnosticate infecții după rapel, dar nu cazuri cu severitate crescută. „Tocmai de aceea, vaccinarea este importantă pentru prevenirea formei severe, chiar și în aceste variante virale”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
Citește: Virusul a ajuns și la Patriarhie. Vasile Bănescu, pozitiv