Autoritățile din Chile au anunțat măsuri drastice, după o secetă record care a intrat în cel de-al 13-lea an, iar milioanele de locuitori din capitala Santiago sunt cei mai afectați.
Guvernatorul regiunii metropolitane Santiago a anunțat că se va raționaliza apa, precizând că „un oraș nu poate trăi fără apă.”
„Ne aflăm într-o situaţie fără precedent în istoria de 491 de ani a Santiago, când trebuie să ne pregătim pentru lipsa apei necesare pentru toţi cei care locuiesc aici”, a spus oficialul, potrivit Digi24.
Seceta face ravagii și în alte regiuni de pe glob
Conform planului stabilit de autorități, va exista un sistem de alertă pe patru niveluri, de la verde la roșu. Astfel, locuitorii vor primi anunțuri din partea serviciului public cu privire la situația apei din oraș, după care se va impune o limitare a presiunii apei în mai multe regiuni.
De asemenea, în scenariul roșu, apa va fi redusă prin rotație de până la 24 de ore pentru aproape 2 milioane de oameni .
Motivul pentru care Chile se află într-o astfel de situație este reprezentată de scăderea nivelului apei a râurilor Maipo și Mapocho, ce alimentează cu apă capitala. În ultimele luni, nivelul apei a scăzut considerabil din lipsa precipitațiilor.
Guvernul chilian a anunțat că în ultimii 30 de ani, disponibilitatea apei la nivelul întregii țări a scăzut cu 37%, iar previziunile nu sunt optimiste: până în 2060, în nordul și în centrul Chile, disponibilitatea apei va scădea cu 50%.
„Este prima dată în istorie când capitala Santiago este supusă unui plan de raţionalizare a apei din cauza severităţii schimbărilor climatice. Este important ca cetăţenii să înţeleagă că schimbările climatice sunt aici pentru a rămâne”, a spus guvernatorul regiunii metropolitane Santiago.
Citește și articolul: Alimentele vor deveni un lux în această primăvară! Avertismentul fermierilor români