Un medic specialist ORL din cadrul Spitalului CFR Buzău a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), fiind suspectat că a luat mită 1.500 de lei, au declarat miercuri, surse judiciare, potrivit gandul.ro.
Potrivit surselor, este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuţi medici ORL din judeţul Buzău, care a fost prins în flagrant în timp ce lua mită.
Flagrantul ar fi fost organizat după ce medicul i-ar fi solicitat unui copil 1.500 de lei pentru o operaţie. Mama minorului a decis să solicite sprijin autorităţilor, iar medicul a fost prins în timp ce primea banii în cabinetul său, au precizat sursele. Medicul ar fi fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un pacient minor pentru o operație. Pe parcursul zilei de miercuri, suspectul urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă. Medicul primar ORL a fost reținut marți seară, 11 aprilie 2023. Doctorul avea vârsta pensionării, 67 de ani, însă a continuat să profeseze din cauza crizei de medici.
Pe parcursul zilei de miercuri, acesta urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Percheziții în București și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală de 6 milioane de lei