Violeta Răduț nu este unul dintre numele alea de pe scena politică care să îți zică instant ceva. E o deputată PSD mai puțin cunoscută care își dorește să schimbe acestă situație zicând cam aceleași lucruri pe care le zic și colegii ei de partid mult mai cunoscuți. Astfel, într-un mesaj postat pe contul acesteia de socializare, Violeta Răduț acuză guvernul Orban de nepăsare, indolență și poziționarea strategică a anumitor pile în funcții de interes.
„Încă o dată (a câta oară?), #guvernul își dă #măsura #incompetenței. După ce au #sfidat Parlamentul și au #refuzat, de nenumărate ori, dialogul, acum liberalii ne cer să votăm starea de alertă pe repede înainte, joi, zic ei, astfel încât vineri proiectul de lege să fie promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.
Încă o dată, guvernanții demonstrează că habar nu au de Constituție și de legile țării. Habar nu au că, pentru ca un proiect de lege să intre în vigoare, e nevoie de cel puțin cinci zile de la adoptarea de către Parlament. Asta dacă vrem să respectăm legea fundamentală a țării. Altfel, procedăm ca ei, și dăm ultimatumuri.
Acum și-au dat seama că au fost, din nou, prinși pe picior greșit. Acum realizează că 15 mai bate la ușă și românii se vor vedea în situația de a nu mai exista restricții, dar și de a nu ști ce măsuri ar trebui să respecte.
De două săptămâni, liberalii tot anunță relaxarea, de două săptămâni se contrazic unul pe altul referitor la ce înseamnă această relaxare. Ba chiar, premierul spunea că el nu comentează ce spune propriul lui ministru, de parcă Vela ar fi făcut parte din vreo „tabără inamică”!!!
Ce alte treburi or fi avut până acum, așa încât nu au fost în stare să întocmească un proiect de lege în concordanță cu legile țării și pe care să-l depună în Parlament în timp util?
Au avut, totuși, și ei preocupările lor. Au fost ocupați să tranzacționeze sănătatea românilor, să gestioneze achiziții la prețuri exorbitante, să-și instaleze clientela politică pe funcții publice.
Sunt și astea niște treburi sau, mai bine zis, afaceri de partid, care mănâncă o grămadă de timp și energie”, scrie deputata PSD, Violeta Răduț.
Citește și: PSD și Zilele Prostiei: Guvernul Orban face o gafă „monumentală”