PSD avertizează asupra unei greșeli de calcul a Guvernului Orban, în ceea ce privește viitoarea stare de alertă ce o va înlocui pe cea de urgență, începând cu data de 15 mai 2020. Așadar, cei din PSD au luat la puricat legea privind starea de alertă, s-au uitat un pic la date și au constatat că din pricina erorilor și a întârzierilor, din 15 până pe 17 mai toată lumea va putea face ce își dorește. În mod ironic, PSD numește acest interval „Zilele Prostiei”, fiind în realitate un soi de purgatoriu dintre alertă și urgență. În același mesaj postat pe Facebook, PSD îi roagă pe cetățeni să nu abuzeze de această greșeală de calcul și să țină în continuare cont de măsurile de distanțare socială, pentru a nu îngreuna situația.
PSD: „În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!”
”În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban! Trei zile în care nu se pot aplica restricții pentru prevenirea pandemiei, din cauza unei gafe monumentale a Guvernului PNL!
Au trimis legea stării de alertă prea târziu la Parlament! Cu tot efortul senatorilor și deputaților de a o vota în cel mai scurt timp, din cauza unor termene procedurale obligatorii, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai!
În lipsa unor REGULI CLARE, va crește riscul de transmitere a coronavirusului. În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!
Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de igienă și distanțare și în aceste 3 zile în care vor lipsi restricțiile legale!”, scriu cei de la PSD pe pagina oficială de Facebook a partidului.
Citește și: Cuc, starea de alertă și un pic de balamuc (parlamentar)