Adda a trecut printr-o perioadă destul de dificilă, după ce în luna februarie a aflat că suferă de o boală numită borelioză. Este vorba despre o bacterie care este transmisă de căpușe. Vedeta a urmat un tratament greșit eu timp de un an jumate de zile, până să afle diagnosticul corect. Adda s-a reîntors pe scenă după o perioadă lungă de timp, anunțul fiind făcut pe rețelele de socializare. Adda este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară. Vedeta a trecut prin cea mai dificilă perioadă din viața ei, fiind nevoită să ia o pauză de la concerte.
Ce mesaj le-a transmis Adda fanilor
Ea are o comunitate numeroasă pe rețelele de socializare, pe care îi ține la curent cu toate momentele din viața ei. Cântăreața a mărturisit că s-a reîntors în studio, dar și pe scenă, după o perioadă lungă de timp în care a fost nevoită să ia o pauză din cauza problemelor de sănătate.
”Bucuroasă să va spun că sunt în studio după câteva luni de pauză. Îmi înving teama de oameni, anxietatea și frica că nu voi mai putea da totul la maxim. Că voi fi judecată dacă uit cuvinte sau dacă voi face ceva “greșit”. Bucuroasă că am răbdare cu mine și că am din nou idei și planuri pe care, în curând, le voi pune în practică. Îmi sare inima din piept că încep concertele și că voi filma clip nou. Recunoscătoare pentru oamenii care au rămas și pentru cei care au plecat. Cam atât despre mine.”, a scris Adda pe rețelele de socializare.
Adda a trecut prin cea mai grea perioadă din viața ei, dar vedeta nu s-a refăcut în totalitate. Artista este nevoită să ia 26 de pastile pe zi, iar tratamentul durează doi ani. Adda încearcă să se țină pe picioare și să le aducă zâmbetul pe buze fanilor ei. „Sunt bine, nu sunt refăcută. Tratamentul mai durează doi ani. Iau 26 de pastile pe zi. Mi-e rău de la ele, amețesc, m-am învățat cu stările astea. Când nu mai pot, mă pun jos, opresc totul și mă odihnesc. Am început să-mi reiau activitatea ușor, ușor, pentru că altfel o iau razna acasă. La concert am cântat o singură piesă”, a declarat Adda.