Gheorghe Mulțescu, una dintre marile legende ale clubului bucureștean Dinamo, a fost apeciat de către jurnaliștii străni, activitatea acestuia de antrenor fiind lăudată de prestigiosul ziar dailystar.co.uk. Reamintim că ultima performanță în România a lui Gheorghe Mulțescu a fost venirea în vara anului 2020, la conducerea Dinamo, reușind să salveze echipa de la retrogradare, într-o perioadă grea pentru clubul de fotbal.
De-a lungul carierei sale, Gheorghe Mulțescu a reușit performanța de a prelua conducerea a 40 de echipe în decursul a doar 37 de ani, acesta continuând la vârsta de 70 de ani, să primească oferte de muncă
Gheorghe Mulțescu, care și-a desfășurat cea mare parte a activității în România, a fost supranumit „Smurdul” fotbalului românesc, după serviciile de urgență românești, deoarece a preluat conducerea cluburilor aflate în pericol de retrogradare, ajutându-le să nu retrogradeze.
În ciuda unei cariere îndelungate în România, singurul succes managerial al lui Gheorghe Mulțescu a fost obținut în perioada celor patru ani în care a antrenat echipa Samsunspor din Turcia
Antrenorul veteran a condus echipa „The Red Lightning” la câștigarea Cupei Balcanilor în ultimul an, care este competiția internațională pentru cluburi din Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia și Iugoslavia. Gheorghe Mulțescu, în vârstă de 70 de ani, a fost angajat ultima dată Dinamo București pentru sfârșitul campionatului de fotbal 2020/21, fiind eliberat din funcție după ce a ajutat clubul să supraviețuiască în Liga I. Gheorghe Mulțescu a fost angajat de 5 ori de către Dinamo București, fiind numit pentru prima dată antrenor în anul 1990, acesta nereușind să antreneze nicio echipă timp de un campionat întreg.
Ministrul Sportului, Eduard Novak: ”Minimum 40% din jucătorii aflați pe teren trebuie să fie români”