Cu masca regulamentar pe față, Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu „ajutătorii” săi de campanie, au ieșit la strâns de semnături pe străzile Bucureștiului. Ca o primă relatare a procesului de strângere de semnături, liderul ALDE remarcă tendința de ezitare oamenilor de a se apropia pentru a semna listele, cu toate că, potrivit acestuia, el ar benefia de avantajul vocii nealterate de purtatul măștii, voce care ar fi recunoscută de toată lumea.

„Am început strângerea de semnături pentru candidatura la Primăria Generală. În ciuda faptului că oamenii sunt buni, amabili și primitori, frica de infectare cu virus își pune amprenta pe campania electorală. Eu sunt mai norocos pentru că lumea mă recunoaște și după voce, dar mă gândesc la zecile de mii de candidați care nu au acest avantaj, iar masca îi încurcă în a fi recunoscuți.”, spune Tăriceanu, vizibil îngrijorat de soarta candidaților mai puțin cunoscuți.

De menționat, totuși, că în bătălia pentru Primăria Capitalei s-au înscris, printre alții, până în acest moment, Gabriela Firea, Nicușor Dan și Traian Băsescu, candidați care au, la rândul lor, avantajul de a fi recunoscuți cu sau fără mască.

Călin Popescu Tăriceanu n-ar prea fi de acord cu

„În aceste condiții neobișnuite cu atât mai stupidă îmi pare prevederea care obligă toți candidații ca tocmai în momentul în care începe campania electorală să fie obligați să dea jos panotajele de dimensiuni mai mari (bannere, panouri publicitare etc).

În condițiile în care campania clasică, din ușă în ușă sau prin adunări publice de mari dimensiuni, nu se poate desfășura, mi se pare normal să se modifice în Parlament legea care ne obligă ca tocmai atunci când începe campania electorală să fim nevoiți să reducem motoarele. Trebuie să încurajăm orice metodă prin care candidații și programele lor ajung la urechea și ochiul alegătorului, pentru că altfel facem aceste alegeri degeaba.

Sigur, păstrarea actualei forme de desfășurare a campaniei avantajează partidul de guvernământ care, profitând de criza de coronavirus, călărește elicoptere și avioane, toate din bani publici, merge peste tot fără să aibă vreo interdicție, convoacă pe oricine, oriunde, oricând. La fel de sigur este că democrația suferă și că în câteva luni ne întoarcem în urmă cu 30 de ani!”, declară Călin Popescu Tăriceanu, candidat la Primăria Capitalei din partea ALDE, pe Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu este candidatul ALDE la Primăria Municipiului București.

Citește și: Și ALDE va vota moțiunea împotriva Guvernului

#News