Incendiile de pădure din Grecia iau amploare

Potrivit ministrului grec al Protecţiei Civile, jumătate din ţară este expusă riscului de incendiu până pe 15 august din cauza temperaturilor ridicate

Incendiu
Incendiu sursa foto pixabay

Grecia s-a confruntat cu mai multe incendii de pădure, fumul lor acoperind o parte a capitalei Atena, pe fondul unei avertizări meteorologice extreme pentru această perioadă, potrivit g4media.ro.

Ministrul grec al Protecţiei Civile a avertizat că jumătate din ţară este expusă riscului de incendiu cel puţin până pe 15 august din cauza temperaturilor ridicate, a vânturilor puternice şi a secetei.

În provincia Attica de Est, un incendiu în oraşul Varnavas a făcut ravagii într-o zonă de case împrăştiate, degajând atât de mult fum încât acesta a acoperit duminică după-amiază şi o parte a capitalei Atena. Oficialii serviciilor de pompieri au declarat că au fost mobilizaţi 165 de oameni cu 30 de vehicule, şapte avioane şi cinci elicoptere, în timp ce locuitorii din Varnavas au primit ordin să evacueze. Un alt incendiu a izbucnit duminică după-amiază la Megara, în vestul Atticii, declanşând o alertă de evacuare.

În apropiere de Salonic (est), un incendiu din Lagadas care a ars vegetaţie joasă a fost parţial adus sub control. Kostas Lagouvardos, director de cercetare la Observatorul din Atena, a declarat duminică că răspunsul la incendii trebuie să fie rapid,

Altfel, având în vedere condiţiile meteorologice actuale, incendiile ar putea deveni în cel mai scurt timp incontrolabile. El a adăugat ca este de aşteptat să fie cea mai dificilă zi pentru stingerea incendiilor, din cauza vântului, care atinge 80 până la 90 de kilometri pe oră în unele zone. Grecia este extrem de vulnerabilă la incendiile forestiere din timpul verii, în special după o iarnă deosebit de uscată.

Iunie şi iulie au fost cele mai calde luni de când au început să fie colectate statistici, în 1960.

Oamenii de ştiinţă avertizează că emisiile de combustibili fosili cauzate de om înrăutăţesc durata, frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură din întreaga lume. Potrivit Grupului interguvernamental de experţi al Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, temperaturile în creştere duc la un sezon mai lung de incendii şi la o creştere a zonei arse de flăcări în întreaga lume.

Început de Cristian Piedone, continuat de Vlad Piedone