Doi bărbaţi s-au bătut cu pietre şi bucăţi de bordură, în localitatea Podoleni, judeţul Galaţi. Ei au spart și geamurile a două case, potrivit ziare.com.
De asemenea, un bărbat a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale.
”La data de 11 august 2024, Secţia 3 Poliţie Rurală Lieşti a fost sesizată, de către o femeie din satul Podoleni, comuna Barcea, judeţul Galaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, referitor la faptul că, în apropierea unui unităţi de învăţământ primar din localitate are loc un conflict între mai multe persoane. Poliţiştii au stabilit că, pe fondul unui conflict mai vechi, doi bărbaţi, în vârstă de 28, respectiv 34 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi aruncat cu pietre şi bucăţi de bordură, distrugând mai multe ferestre ale locuinţelor aparţinând unei femei de 52 de ani şi ale vecinului acesteia”, a transmis, IPJ Galaţi.
Sursa citată a precizat că, în timpul evenimentului, un bărbat de 30 de ani ar fi fost lovit de o piatră în picior
Piatra i-ar fi provocat leziuni pentru care a necesitat îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD sosit la faţa locului. ”Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată. Imaginile surprinse în zonă arată, însă un conflict între mult mai multe persoane, care aruncă cu pietre şi ameninţă cu bâte.