Foto: Pixabay.com

Ministerul Educației Naționale (MEN) a emis ordinul cu regulile pentru predarea online, ordin care a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial, cu doar trei zile înainte de începutul anului școlar.

Cele mai importante prevederi din acest ordin precizează că: profesorii vor pune note fără să mai ceară acordul părinților, înregistrarea acestor cursuri vor fi interzise, elevii vor primi absențe dacă nu participă la orele online. În cazul în care elevii sunt minori (adică majoritatea acestora), părinții pot participa la ore.

Ce obligații au participanții la orele online

Participanții sunt profesorii, elevii, dar și părinții lor, dacă elevii sunt minori. „Prin participant la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului se înțelege: cadrul didactic, preșcolarul, elevul, părintele, tutorele legal instituit sau susținătorul legal al elevului minor sau un membru al familiei în grija/supravegherea căruia este încredințat elevul minor”, se arată în ordin.

„Participanții la activitățile de învățare desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului au următoarele obligații:

• a) răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru orice alte materiale prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice;

• b) de a utiliza aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale;

• c) de a nu înregistra, disemina, folosi informații, care conțin date cu caracter personal, în alt mod care excede scopului prelucrării acestor date”, se mai arată în document.

Creativitatea, până acum un subiect tabu

Potrivit edupedu.ro, pentru prima dată într-un document oficial, Ministerul Educației prevede ca temele date elevilor să fie creative și să nu obosească elevul sau să îi consume prea mult timp.

„În elaborarea sarcinilor de lucru trebuie să se urmărească respectarea particularităților de vârstă ale elevilor în ceea ce privește resursa de timp, nivelul de înțelegere al acestora și gradul de dificultate a itemilor.

Sarcinile de lucru trebuie să fie creative, să nu conducă la pierderea interesului elevilor față de învățare, la oboseală fizică și emoțională, la reducerea timpului destinat unor activități recreative, familiale sau comunitare, inclusiv a timpului destinat somnului, alimentației etc”, se arată în metodologie.

Profesorii pot nota elevii, fără acordul părinților

Documentul reglementează și acordarea notelor pentru școala online. Spre deosebire de  recomandările din primăvară, când au fost, în premieră, cursuri online, acum profesorii pot pune note sau pot da calificative elevilor, fără să mai aibă acordul cuiva.

„În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, se arată în document.

Obligațiile școlii

„Unitatea de învățământ, în calitate de operator de date cu caracter personal, are obligația de a institui o serie de măsuri tehnice și organizatorice privind protejarea și păstrarea datelor cu caracter personal care să vizeze:

• a) securitatea în mediul online

• b) asigurarea confidențialității datelor;

• c) preîntâmpinarea riscului pierderii de date;

• d) împiedicarea modificării datelor cu caracter personal;

• e) interzicerea accesului neautorizat la datele cu caracter personal”, potrivit textului metodologiei.

Este invocat regulamentul GDPR și sunt stabilite tipurile de date personale protejate de către unitatea de învățământ, iar înregistrările sunt interzise:

• numele și prenumele preșcolarilor/elevilor, numele și prenumele cadrelor didactice care utilizează aplicația/platforma educațională informatică;

• imaginea, vocea participanților, după caz;

• mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau orice alte materiale care conțin date prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice;

• rezultatele evaluării;

• datele de conectare la aplicația/platforma educațională utilizată pentru participare la cursurile online: nume de utilizator și parolă de acces.

„Ca măsură de protecție a datelor cu caracter personal, prelucrate cu ocazia utilizării aplicațiilor/platformelor educaționale informatice, se interzice înregistrarea activităților desfășurate online”, mai prevede documentul.

Citește și: Anisie: „Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul

#News