Luni, 12 septembrie, o mașină de poliție, aparținând Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, a lovit o fetiță.
Copilul, de sex feminin și având vârsta de 11 ani, se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului, conform AGERPRES.
Fetița se află la spital
Potrivit reprezentanților IPJ Vaslui, minora a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
„Am fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o minoră, de 11 ani, ar fi fost acroşată, în zona unei treceri de pietoni, amplasată în proximitatea intersecţiei străzilor Ştefan cel Mare cu Decebal din municipiul Vaslui.
În urma evenimentului rutier, în care a fost implicată o autospecială a IPJ Vaslui, a rezultat vătămarea uşoară a minorei, din municipiul Vaslui, care a fost transportată la spital pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autospecialei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, au declarat aceștia.
Dosar penal pentru șoferul autospecialei
De asemenea, IPJ Vaslui informează că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Investigațiile pentru stabilirea precisă a împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul urmează a fi efectuate.