Doi polițiști din Argeș, implicați în simularea de accidente auto

Scopul era obținerea de despăgubiri din asigurare

Politist
Politist sursa foto pixabay

Doi polițiști și alte persoane au ajuns pe mâna anchetatorilor pentru că simulau accidente auto pentru obținerea de despăgubiri din asigurare, potrivit stiripesurse.ro.

O anchetă de amploare are loc la Argeș, valoarea prejudiciului fiind mai mare de 100.000 lei.

Mai multe persoane, între care doi polițiști, sunt cercetate pentru că ar fi constituit un grup infracțional pentru a simula accidente auto în scopul obținerii despăgubirilor din asigurare, anunță anchetatorii. Miercuri, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș „au pus în executare un număr de 2 mandate de aducere și 3 citații față de 5 suspecți, dintre care un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiuni privind constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals intelectual, complicitate la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată față de 20 de persoane, dintre care 3 având calitatea de inculpați (dintre care un agent de poliţie) și 17 suspecți (dintre care un agent de poliţie)”.

Cei cinci suspecți au fost duși la audieri/citați, atât la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cât și la sediul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Argeș în vederea continuării cercetărilor

Iar în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale pentru alte acte materiale și reţinerea pentru 24 de ore a agentului de poliție, au mai anunțat anchetatorii. „Începând cu anul 2022, 5 dintre persoanele cercetate, respectiv doi agenți de poliție, 1 inspector de daune colaborator al unor societăți de asigurare și încă 2 persoane au constituit un grup infracțional organizat, ce avea ca scop simularea producerii unor accidente rutiere, pentru obținerea ulterioară a despăgubirilor de la societățile de asigurare, aducând, astfel, un prejudiciu societăților de asigurare, estimat în această fază a cercetărilor la valoarea de peste 100.000 lei”, au transmis anchetatorii.

În cadrul dosarului penal, la data de 20.06.2024 au fost efectuate percheziții domiciliare, percheziții auto, ridicări bunuri și înscrisuri și au fost puse în executare mandate de aducere, fiind efectuate ulterior și percheziții informatice, au precizat anchetatorii.

Autorități în alertă pentru găsirea unei adolescente plecată de acasă acum cinci zile