Dan Barna

Liderul USR Dan Barna s-a trezit, din nou, în plin scandal de interior, acuzat de membrii partidului pe care îl conduce că nu ar fi prea corect. Astfel, în dorința sa de a explica faptul că adevărul absolut este deținut numai de el, Barna aduce aminte de Liviu Dragnea cu care, n-ar vrea, nici în ruptul capului să fie comparat.

Răspunsul lui Dan Barna, adresat colegilor nemulțumiți că nu au mai „prins” un loc pe listele de la parlamentare

„În USR-PLUS e altfel. Chiar e altfel. Colegii din teritoriu își aleg reprezentanții. E normal să fie nemulțumiri. În cele din urmă votul filialei e cel care dă reprezentantul. Modalitatea în care USR-PLUS își stabilește reprezentanții e ca cea din 2016. Toți colegii mei știau aceste lucruri și etape. Lucrurile erau cunoscute. Reproșul căruia trebuie să-i fac față este că nu am încălcat decizia în cazul colegului din diaspora. Dacă eu aș fi spus că-l repun la loc, că au ei nemulțumiri și îi pun eu pe locul 1 pe listă, n-ar fi fost nicio diferență între Dan Barna și Liviu Dragnea. Nu sunt doar la mișto principiile, când ne covin. Dacă vrem democrație reală așa arată ea. Vom continua să fim transparenți”, a spus Dan Barna la Digi24.

Citește și: Un nou episod din pușcărie: Liviu Dragnea poate paraliza

#News