Mare agitație, mare, în USR. Liderul formațiunii politice Dan Barna pare pus pe fapte mari și pe execuții. Una din „victimele” nu prea colaterale este chiar senatorul Mihai Goțiu, unul din cei care, din câte se vede, a tras paiul scurt pentru parlamentare. Potrivit lui Barna, deciziile sunt unele corecte, bazate pe dorințele și aspirațiile filialelor locale USR.
Barna, despre USR-iștii dezamăgiți: „Trebuie să obţină susţinerea şi să îi convingă pe colegii lor de filială”
„Nici eu, nici colegul meu, Dacian Cioloş, nu avem – să îi spunem – luxul sau ocazia să spunem într-o conferinţă de presă frumoasă, liniştită, cu sigla alianţei în spate, să spunem: ‘Aceasta este lista de parlamentari USR PLUS. Ne-am gândit noi de vreo două zile, i-am trecut cu mâna şi aceştia sunt!’. În USR PLUS e pe bune altfel. În fiecare filială, colegii noştri – şi cei care au fost parlamentari, şi cei care acum aspiră la această poziţie – trebuie să obţină susţinerea şi să îi convingă pe colegii lor de filială. Or, acest proces e firesc să fie unul care să creeze nemulţumiri, pentru că atunci când sunt câteva poziţii eligibile şi mult mai mulţi colegi care concurează legitim pentru aceste locuri, e normal să existe nemulţumiri”, a spus Dan Barna.
Dezamăgit de cele întâmplate, Mihai Goțiu a postat, la rândul lui, un mesaj de autoconsolare amară pe Facebook.
„Am reuşit să-mi conving majoritatea colegilor din USR să mă voteze. Din păcate, am mai reuşit să conving doar o mână dintre delegaţii PLUS (în conferinţă au fost 72 de delegaţi de la PLUS şi 48 de la USR – cum s-a ajuns aici e o poveste prea lungă). Dincolo de rezultatul votului, amărăciunea nu vine din faptul că nu i-am convins, ci că n-am avut şansa să-i pot convinge pe reprezentanţii PLUS. Cu greu, am făcut rost de numerele de telefon ale unora dintre ei, să pot discuta direct, să mă prezint şi să mai demontez din ‘miturile’ pe care unii ‘binevoitori’ le-au plantat în grupul lor. În rest, toată ‘dezbaterea’ internă s-a limitat la o prezentare şi răspunsul la câteva întrebări, cu un timp total alocat de 11 minute. La care s-au adăugat 2 minute de prezentare, în deschiderea conferinţei judeţene”, a scris Goţiu pe Facebook.
Citește și: Barna vede diferența dintre el și Dragnea și nu vrea principii „la mișto”