Mineritul spațial este considerat drept o activitate care va deveni foarte profitabilă de către analiștii, vizionării din domeniul tehnologiei și astrofizicianul Neil deGrasse Tyson. Aceștia consideră că mineritul asteroizilor va fi o afacere de succes, deși până în prezent nicio companie nu a reușit să foreze în scopuri comerciale un asteroid.
Acest lucru nu l-a descurajat pe Sercel să încerce să exploateze cosmosul, motiv pentru care TransAstra se va concentra inițial pe mineritul asteroizilor pentru a obține apa necesară producției de combustibil pentru nave spațiale. Compania ar dori să caute în spațiu toate elementele din Tabelul perioadic al lui Mendeleev, potrivit digi24.ro.
Mineritul spațial reprezintă actul de a extrage diverse materiale necesare din spațiu pentru a le aduce pe Pământ, unde ar urma să fie folosite în așa fel încât să fie acoperite anumite necesități ale omenirii
Oamenii de știință au convins diverși investitori de necesitatea mineritului spațial și de beneficiile pe care le-ar avea inclusiv din punct de vedere financiar. Dincolo de factorul financiar, scopul principal ar fi continuitatea pe pământ. În condițiile în care specialiștii estimează că unele resurse ar putea fi epuizate în următorii 50 de ani, mineritul spațial reprezintă o soluție pentru a asigura continuitate.
Potrivit declarației lui Sercel, în economia de azi și în economia viitorului apropiat, în următorii ani, nu are niciun sens căutarea de metale prețioase în asteroizi
„Și motivul este costul foarte mare de a ajunge până la asteroizi și înapoi care depășește valoarea [resurselor] pe care ai putea să le exploatezi din asteroizi”, a explicat Sercel. Acesta a mai declarat că finantarea reprezintă cea mai mare problemă. „Am putea lansa o misiune spre un asteroid într-un interval de 5 până la 7 ani de acum”, a declarat acesta.
AstroForge este o altă companie care crede că mineritul spațial va deveni realitate. Fondată în 2022 de un fost inginer al SpaceX și al Virgin Galactic, AstroForge crede că pot fi obținuți destui bani din exploatarea asteroizilor pentru metale prețioase.
Pe Pământ este o cantitate limitată de pământuri rare, în special metalele din grupa platinei, care sunt folosite în produse folosite zilnic, precum telefoanele mobile, medicamente și convertorii catalitici din sistemul de eșapament al mașinilor, rezervele Pământului epuizându-se iar ca să accesăm mai multe trebuie să ieșim în spațiu, a spus cofondatorul și directorul executiv al AstroForge, Matt Gialich.
AstroForge vrea să extragă și să rafineze aceste metale în spațiu și să le aducă înapoi pe Pământ pentru a le vinde
Pentru a menține costurile cât mai mici, compania își va atașa aparatură de rafinare la sateliți pe care îi va lansa cu ajutorul rachetelor SpaceX. Potrivit AstroForge, cea mai mare provocare,va fi alegerea asteroizilor ce vor fi exploatati. „Tehnologia poți s-o controlezi, operațiunile poți să le controlezi, dar nu poți controla ce conține asteroidul până ce nu ajungi acolo”, a spus celălalt cofondator al companiei.
Elevii și profesorii din Iași vor avea zi liberă pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva