Andra nu are multe de ascuns, evită secretele și vorbește cu sinceritate despre viața de familie. De data aceasta nu este vorba despre copii, ci despre ideea de cuplu. Dezvăluie momente nu foarte plăcute, dar perfect normale care se întâmplă după sau în timpul a 12 ani de mariaj. De asemenea, artista desființează ideea preconcepută de căsătorie ideală.
Desigur, căsnicia ideală sau perfectă nu există. Există probleme, există suișuiri și coborâșuri, iar imaginea pe care mulți o au despre un cuplu celebru este, de cele mai mult ori, un fals, o iluzie.
Andra a acceptat un interviu pentru VIVA! Și a ales să lumineze puțin mințile care preferă umbra și telenovelele. Nu a ignorat detaliile și a recunoscut faptul că a trăit momente tensionate și numeroase certuri alături de partenerul de viață, Cătălin Măruță. Insistă pe importanța comunicării și pe faptul că personalitățile diferite nu se atrag întotdeauna.
”Da. Și aș vrea să spun asta pentru că observ că unii idealizează relația noastră, poate creează frustrări să ai impresia că tu te cerți cu partenerul uneori, în timp ce alții sunt mereu fericiți. În realitate, în toate cuplurile, în toate familiile există tensiuni. Ar fi ciudat să nu fie așa!
Fiecare vine cu personalitatea lui, cu un bagaj de amintiri, de emoții, se acumulează și oboseală, și altele. Important este doar să fii empatic cu partenerul tău, să nu arunci cu vorbe grele la supărare, să gestionezi cu tact fiecare moment tensionat.
Nu pot să spun exact: „Uite, atunci ne-am certat! A zis asta și asta!. Nu îmi amintesc, pentru că nu au fost niște tragedii, au fost discuții între noi care escaladau, dar de fiecare dată niciunul dintre noi nu a simțit că trebuie să pună paie pe foc”, a declarat Andra pentru revista VIVA!
Citește și: Mister rezolvat în 2020: De ce s-au căsătorit soții Ceaușescu?