Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Potrivit președintelui Iohannis, restricțiile impuse populației până acum ar începe, deja, să dea rezultate. Cu toate astea, liderul PSD Marcel Ciolacu nu pare să fie de acord cu aceste informații transmise, sugerând că lupta anti-Covid19 ar fi deja una pierdută, la peste 10.000 de cazuri.

„Cu siguranţă că aţi observat că acum trei, patru săptămâni numărul de cazuri creştea de la săptămână la săptămână foarte mult şi acum suntem deja cred că în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxim se situează în zona de 10.000 şi sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000. Nu putem să spunem încă, din păcate, că am reuşit să îngrădim pandemia, dar avem primele confirmări că măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni bune au dat rezultate”, a spus, în cursul zilei de astăzi, președintele Klaus Iohannis.

Auzind una ca asta, Marcel Ciolacu nu s-a lăsat mai prejos și a comentat declarațiile președintelui, afirmând că atât acesta, cât și premierul Ludovic Orban, ar fi pierdut deja lupta cu virusul, iar acum ar încerca, împreună, să ascundă mizeria sub preș.

Marcel Ciolacu: „Iohannis și Orban sunt complet rupți de realitate!”

„Doi inconștienți care proclamă triumfători victorii, acolo unde au doar înfrângeri! Iohannis și Orban au pierdut lupta cu virusul, dar continuă să ascundă senini mizeria sub preș. În ziua în care România numără din nou peste 10 mii de cazuri și record de pacienți la ATI, președintele și premierul le spun românilor că măsurile de stăvilire a virusului, noaptea în parcuri sau pe trotuarele din fața piețelor, unde i-au aruncat pe producători, dau – iată! – rezultate. Iohannis și Orban sunt complet rupți de realitate!

Care rezultate?! Că oraș după oraș cedează neputincios în fața virusului. Primarii din orașele devenite focar cer disperați ajutor. Medicamente în spitale nu sunt. Oamenii se sting așteptând un loc la ATI. Teste nu fac așa cum ar trebui.

Iar pentru toate, președintele României spune că de vină e doar comunicarea ”suboptimală”. NU! De vină este „subumanitatea” voastră iresponsabiă și insuportabilă! Pentru o mână de voturi, inconștienților!

O să primiți ce meritați pe 6 decembrie!”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Iohannis scoate prefecții la „tablă”

#News