„Gura păcătosului: PSD contestă…”

 „O Românie fără hoție”, sloganul de campanie al alianței USR PLUS, este contestat de PSD. Viceprimarul Capitalei, Vlad Voiculescu a postat o fotografie a plângerii făcute de către organizația PSD Dâmbovița la Biroul Electoral Central, în care sunt acuzați că respectivul slogan „dezavantajează toți competitorii” la alegerile parlamentare, mai mult, ar instiga la ură și xenofobie.  

”Gura păcătosului: PSD contestă, la Dâmboviţa, sloganul USR PLUS «O Romanie fără hoţie» pe motiv că «dezavantajează toţi competitorii electorali». Toţi, da? Mai spun domnii de la PSD şi că sloganul USR PLUS incită la ură şi intoleranţă.  Practic – vorba lui Liviu IOLU – la fel și Codul Penal”, a scris, Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Fotografia publicată pe Facebook de Vlad Voiculescu (USR PLUS)

„Am constatat că reprezentanţii USR PLUS au afişat în mai multe localităţi pe panourile special amenajate afişe cu caracter care instigă la ură, xenofobie, «O Românie fără hoţie», mesaje tipărite pe materialele de propagandă electorală care nu sunt prevăzute de lege”, se arată în plângerea PSD Dâmboviţa, a cărei fotografie a fost postată de Voiculescu.

„În mod concret, această Alianţă electorală foloseşte mesaje care dezavantajează toţi competitorii electorali, prin afişele cu sloganul «O Românie fără hoţie», pe care era inscripţionată şi sigla acstei alianţe”, se mai arată în document.

Alianţa USR PLUS candidează la alegerile parlamentare su sloganul ”O România fără hoţie”.

Citește și: „Fără Penali în Funcții Publice”, cu hopuri la Senat

#News