Circulaţia pe unele drumuri din Harghita se face în condiţii de iarnă, în urma ninsorilor care au căzut în judeţ. Drumarii intervin cu utilaje şi material antiderapant, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, potrivit ziare.com.
„Ninge abundent pe mai multe sectoare de drum naţional din nordul judeţului Harghita. Este vorba despre DN13B – zona Bucin, DN15 – zona Borsec, DN13A – între Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa, DN12C – zona Lacul Roşu.
Utilajele DRDP Braşov acţionează cu materiale antiderapante pe toate sectoarele afectate. Vă rugăm să nu vă deplasaţi în zonele afectate de ninsori dacă nu aveţi maşina pregătită de circulaţie în condiţii de iarnă!”, informează DRDP Braşov. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita, Adrian Pănescu, a precizat că în zona montană ninsorile au slăbit în intensitate, fiind şi locuri unde ninge abundent şi se înregistrează vânt puternic pe creste, cu depuneri de zăpada. Pe arterele rutiere din zonele joase ale judeţului, traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed, cu ploaie uşoară şi vânt.
Adrian Pănescu: „Pe sectoarele de drumuri judeţene din zonele montane ninge. Dar nu au fost semnalate probleme în trafic”.
Ninsoare abundentă s-a înregistrat şi în staţiunea Băile Harghita, care aparţine administrativ de municipiul Miercurea-Ciuc, stratul se zăpadă extracarosabil fiind de zece centimetri. Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Bela, a declarat că s-a intervenit pentru deszăpezire la Băile Harghita încă din timpul nopţii, nefiind probleme deosebite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a informat că vântul puternic a a afectat cinci posturi de transformare din comuna Mărtiniş, un număr de 341 consumatori nefiind alimentaţi cu energie electrică. Echipajele distribuitorului de energie electrică acţionează în teren pentru remedierea defecţiunilor. Judeţul Harghita se află sub o atenţionare meteo de cod galben, până la ora 18,00. Sunt prognozate intensificări ale vântului, ninsori şi temporar viscol la peste 1.700 metri. Sute de mii de lei obținuți din închirierea ilegală de șezlonguri pe plaja Constanța