Vestea proastă (pentru Călin Popescu Tăriceanu) vine, astăzi, de la Administrația Prezidențială, de la care aflăm că președintele Klaus Iohannis a încuviințat urmărirea penală a fostului lider ALDE.
Iohannis a trimis ministrului Justiţiei, Stelian Ion, în cursul acestei dimineți, cererea de urmărire penală a fostului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, decizia fiind una pe repede-înainte, dacă este să luăm în calcul faptul că procurorul general Gabriela Scutea a trimis ieri cererea DNA de urmărire penală a lui Tăriceanu.
„În cursul zilei de azi, 12 ianuarie 2020, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui României referatul de sesizare privind efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care la data faptelor avea funcţia de prim-ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a anunţa Parchetul General, ieri.
Tăriceanu va fi cercetat pentru luare de mită
Anchetatorii DNA îl suspectează pe Călin Popescu Tăriceanu de luare de mită. Acesta ar fi primit, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii din Austria, aproximativ 800.000 de dolari, sub pretextul plății anumitor servicii de consultanță.
„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, susţin anchetatorii.
Dosarul în cauză a fost inițiat de către anchetatorii DNA în anul 2018, prin comasarea a trei dosare. Unul dintre aceste dosare a fost preluat de autoritățile judiciare din Austria.
Citește și: DNA îl acuză pe Tăriceanu că ar fi luat mită de 800.000 de dolari