USR Călărași dezaprobă numirea politică la ISJ Călărași

O fostă senatoare PSD, noua inspectoare generală

USR Călărași solicită în mod public revenirea asupra numirii fostei senatoare PSD, Roxana Pațurcă, care a trecut la PNL,  la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași. „Educația este domeniul cel mai important al unui stat și merită mult mai mult decât să devină sursă de sinecuri și recompense politice”, au postat pe Facebook, reprezentanții USR Călărași.

Gest lipsit de responsabilitate

„Dincolo de faptul că încalcă grav promisiunile de depolitizare a conducerilor instituțiilor deconcentrate asumate atât de USR cât și de PNL, numirea fostei senatoare PSD este un gest lipsit de responsabilitate. Funcțiile de conducere din instituțiile statului nu pot face obiectul recompenselor pentru gesturi politice care nu spală nici pe departe un trecut lipsit de onoare.

Doamna Pațurcă s-a evidențiat în trecut prin poziții publice radicale îndreptate împotriva președintelui Iohannis sau în sprijinul unor personaje controversate, precum fostul premier Dăncilă și fostul lider PSD Liviu Dragnea, cel care se află, în prezent, în închisoare pentru fapte de corupție”, au scris cei de la USR Călărași.

Nu se respectă directivele coaliției de guvernare

Aceștia consideră că este un gest riscant din partea liberalilor de a face promovări în poziții importante a unor traseiști politici, mai ales în contextul în care România are o guvernare de coaliție. „Atragem atenția asupra responsabilității uriașe pe care partidele care formează coaliția de guvernare o au: aceea de a depolitiza și profesionaliza managementul instituțiilor publice, de a renunța la numirile politice prin orice fel de subterfugiu legal și de  a organiza concursuri deschise, corecte și transparente pentru ocuparea acestor funcții”, au concluzionat reprezentanții USR Călărași.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a atras atenția, într-o conferință de presă, cu privire la numirile politice făcute la nivelul conducerii școlilor și liceelor, pe care le-a caracterizat ca fiind făcute „de azi pe mâine, la repezeală”.

Citește și: Vijulie a câștigat la „Loz în Plic” un post de secretar de stat la Ministerul Educației

#News