Vijulie a câștigat la „Loz în Plic” un post de secretar de stat la Ministerul Educației

Cu așa noroc pogorât pe capul doamnei Violeta Vijulie, îi recomandăm acesteia să înceapă să joace la Loz în Plic, la Lotto sau, de ce nu, să aplice la Loteria Vizelor pentru Statele Unite ale Americii. Nu se știe de unde poate să sară norocul data viitoare!

Mihaela Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, va fi înlocuită de Violeta Vijulie, autointitulată expert în comunicare. Până aici, nimic ieșit din comun, având în vedere că înlocuiri în funcție se întâmplă, în ultima perioadă, aproape la ordinea zilei. Ceea ce este, însă ieșit din comun este faptul că Vijulie ar fi fost desemnată să ocupe această funcție prin tragere la sorți.

Mai exact, în urma unei trageri la sorți pe filiale, norocul a pus stăpânire pe filiala Sector 3 a PNL, propulsând-o, astfel pe Violeta Vijulie în direcția ocupării funcției de secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației.

„Eu sunt prim-vicepreședinte la PNL Sector 3 și aceasta este filiala care mă susține, pentru că la tragerea posturilor între filiale poziția de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educației a revenit filialei Sector 3”, a afirmat Violeta Vijulie, pentru EduPedu.ro.

Aceasta ar urma să se ocupe de gestionarea fondurilor europene, însă și de relația cu Parlamentul României.

Ce o recomandă pe Violeta Vijulie, în afară de noroc

Întrebată ce anume o recomandă pentru acest post, în afara norocului de care, în mod sigur, nu duce lipsă, Vijulie a spus că „aceasta este modalitatea în care a revenit acest post la PNL. Ce mă recomandă pe mine este că am lucrat pe fonduri europene și faptul că în câteva luni la conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici eu am reușit să fac rost de fonduri europene pentru prevederi din codul administrativ pentru care nu era alocat buget, în situația în care toate liniile de finanțare erau închise”.

Cu așa noroc pogorât pe capul doamnei Violeta Vijulie, îi recomandăm acesteia să înceapă să joace la Loz în Plic, la Loto sau, de ce nu, să aplice la Loteria Vizelor pentru Statele Unite ale Americii. Nu se știe de unde poate să sară norocul data viitoare! Așa cum un necaz nu vine niciodată singur, nici norocului nu-i place să umble brambura, în solitudine.

Citește și: Rareș Bogdan vrea pace între popoare. Românii și secuii, îndemnați „să se aibă bine”

#News