Cu toate că, în urmă cu câteva zile, vicepreședintele Mike Pence s-a declarat total împotriva violențelor de la Capitoliu, cele generate, indirect, de președintele în exercițiu, Donald Trump, acesta pare să fi revenit la sentimente mai bune vis-a-vis de aproape fostul său partener, astfel că refuză să semneze demiterea acestuia, cerută atât de democrați, cât și de o serie de republicani.
Citește și: Nancy Pelosi, îngrijorată că Trump ar putea apăsa butonul roșu
Mike Pence refuză să semneze
„Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei”, i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
De asemenea, Mike Pence ar fi refuzat, în cursul zilei de ieri, să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane, pentru demiterea lui Donald Trump.
Întenția demiterii lui Donald Trump are la bază comportamentul ireponsabil al acestuia, din ultima perioadă, contestatarii săi temându-se că Trump ar putea să comită acte cu urmări catastrofale, pe ultima sută de metri. Săptămâna trecută, peşedintele Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi declara că președintelui american ar trebui să îi fie interzis de a mai avea acces la codurile nucleare, fiind convinsă de instabilitatea psihică a acesteia. De asemenea, potrivit declarațiilor lui Pelosi, Trump ar avea toate caracteristicile unui om frustrat de pierderea suferită la alegerile prezidențiale, încât ar fi capabil să dea naștere unui conflict armat.
Citește și: Mike Pence divorțează politic de Donald Trump