Inchisoare
Inchisoare sursa foto pixabay

Șoferița care a urcat băută la volan și a condus pe străzile municipiului Iași, omorând într-un final patru bărbați care munceau pe o șosea din oraș, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare, potrivit stiripesurse.ro.

Adina Ghervase, acuzată de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pentru că a condus cu viteză excesivă pe străzile Iașiului, a pierdut controlul autoturismului marca Alfa Romeo

Ea a intrat într-un grup de muncitori, omorând patru dintre ei, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor calificat în circumstanțe agravante, tentativă la omor calificat și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Sentința nu este definitivă, cazul urmând să ajungă la instanța de apel.

Judecătorii au reținut și comportamentul ciudat al inculpatei în timpul procedurilor judiciare. „A doua zi după accident, părăsise spitalul desculță, fiind depistată pe când se plimba în parcul din fața Teatrului Național. În iulie 2022, la o lună după arestare, spusese la audieri că are 26 de ani (de fapt, avea 39 de ani, n.r.), că nu are copii (de fapt, are doi, n.r.), că este studentă și locuiește la cămin, afirmând că nu este arestată.

La începutul lui august, a spus că nu își amintește ce s-a întâmplat, iar la un alt termen, că refuză să dea declarații în cauză pentru că nu vrea „să inventeze povești”.

A cerut efectuarea unei noi expertize privind modul de producere a accidentului, după care a renunțat la solicitare. Expertiza psihiatrică a stabilit însă că femeia avusese discernământ la data comiterii faptelor. Lipsa de empatie și chiar atitudinea sfidătoare au fost remarcate de judecători și reținute în evaluarea finală. Chiar și atunci când i s-a atras atenția să își modereze comportamentul, răspunsul său neadecvat – Vă deranjează așa mult zâmbetul meu? Nu puteţi să vă ţineţi şedinţa? – a continuat să sublinieze aceeași atitudine nefirească, neadecvată și imatură”, arată ziaruldeiasi.ro.