Mita și sistemul medical din România
În România nu-i ușor nici să te naști, nici să trăiești, dar nici să mori. Dacă în primele două cazuri ai parte de un sistem medical plin de defecte și mârșăvii, în cel de-al treilea caz vorbim despre alte mârșăvii, însă de data aceasta fiind săvârșite de către cei din biserici. Orice-ai decide să faci în viață, dacă ești român, trebuie să plătești. Te-ai născut? Banul jos! Te-ai îmbolnăvit? Banul jos! Ai îndrăznit să mori? Dacă nu pune cineva banul jos pentru tine, ai toate șansele să putrezești fără să tragă cineva o lopată de pământ peste tine.
Într-un mod foarte bizar, toate acestea au ceva în comun. Și nu, nu cursul firesc al vieții, așa cum ai fi tentat să crezi, ci faptul că pentru absolut orice ai nevoie de bani. Banul e leit-motif-ul românesc.
Chit că toată viața ta plătești impozite peste impozite, chit că salariile sunt mici. Nu-i pasă nimănui! Legea junglei și a supraviețuirii e în floare!
Numai prin spitale să nu ajungi, pentru că odată ajuns acolo, pe lângă asigurarea de sănătate ce ar trebui să-ți ASIGURE pansamente, medicamente, condiții decente de cazare și trei mese pe zi (de preferat, nu cu lături), trebuie să dai cotă parte. Ba medicului, ba asistentei, ba brancardierului, și în general oricui trece pe lângă patul tău. Pentru că în caz contrar, nu te bagă nimeni în seamă. Dar poți sta liniștit! Din spital nu pleci cu „mâna goală”! Din spital poți pleca cu un bonus. Ba cu un stafilococ auriu, ba cu păduchi, ba cu câte-un pansament în burtă. Suveniruri din spital, nu altceva!
Citește și: Cum se moare în spitalele din România
Chiar și mamei lui Victor Ponta i se întâmplă
Rectific! Chiar și mamei lui Victor Ponta I s-ar fi putut întâmpla. Dar nu i s-a întâmplat, pentru că Victor Ponta are bani, nu ca noi, fraierimea! Cu toate astea, Ponta ar fi putut, dacă nu era băiat descurcăreț, să n-aibă bani. Și-atunci ar fi rămas și el cu o mamă neoperată.
”Mama mea, la ora 11 noaptea, m-au sunat de la spitalul unde era internată și mi-au zis că dacă nu plătesc suma X, nu o pun a doua zi pe masa de operație. M-am dus la 11.00 seara și am plătit, aveam banii pe card, dar câți sunt în situația mea? Probabil nici 10% nu sunt în situația asta. (…) Mi se pare cea mai cinică această abordare: 10 trăiesc și restul de 90 mor. Nu mi se pare normală această abordare și este păcat că doar eu susțin principiul ăsta”, a spus Victor Ponta, la Gândul Live.