Zuckerberg Zuckerberg anunță noi schimbări Facebook
Facebook

Facebook a suspendat conturi ale spionajului militar rus care aveau ca ţintă Ucraina şi alte ţări din Europa de Est. Măsura a fost luată miercuri de către Facebook, care a precizat că este vorba de o reţea de conturi utilizate de serviciul de informaţii al armatei ruse pentru a difuza conţinut fals online .

Facebook acuză, Moscova tace

„Cu toate că persoanele din spatele acestei reţele au încercat să îşi ascundă identităţile şi poziţia, investigaţia noastră a descoperit legături cu serviciile de informaţii militare ruse”, se arată într-un comunicat al Facebook.

Chiar dacă a avut a avut probleme în a opri guvernele şi grupurile politice de a-i folosi platforma pentru răspândirea de date false sau înşelătoare, Facebook anunţă frecvent că a stopat campanii de dezinformare în unele țări, printre care se află şi Rusia.

Citește și: PSD ii ataca pe PNL-isti intr-o postare pe Facebook

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat solicitării unei poziții legate de decizia Facebook. Moscova a infirmat anterior acuzaţiile aduse de Occident, legate de amestecul politic. De asemenea, Moscova a negat și concluziile procurorului special american Robert Mueller, potrivit cărora s-a folosit de conturi pe reţeaua de socializare pentru a influenţa votul în alegerile prezidenţiale din 2016. Potrivit directorului pentru politici de securitate cibernetică al Facebook, Nathaniel Gleicher, cea mai recentă operaţiune a Rusiei a folosit peste 100 de conturi pe Facebook şi Instagram pentru a crea persoane false, care s-au recomandat jurnalişti în anumite ţări.

Cum a funcționat rețeaua de conturi false

Conturile false au contactat apoi presa locală şi politicieni pentru a difuza ştiri false despre probleme politice, cum ar fi acuzaţii de corupţie, tensiuni etnice în Crimeea şi doborârea avionului unei companii din Malaezia în Ucraina, în 2014. „Am ştiut de mult timp că aceste persoane caută voci autentice pentru a-şi amplifica mesajele. Este vorba mai mult despre o operaţiune clasică de spionaj, încercând să manipuleze persoane cheie, pentru a obţine un impact mai mare”, a dezvăluit procurorul Gleicher. Cercetători ai firmei de analiză a mediei sociale Graphika, care au analizat conturile înainte ca ele să fie suspendate de Facebook, au spus că majoritatea activităţilor au avut loc în perioada 2016-2017, unele conturi fiind active chiar şi în acest an.

Rețeaua, succes parțial

Reţeaua nu a atras mai decât câteva mii de urmăritori, dar a reușit să publice unele articole în unele reţele de presă locale, a spus Ben Nimmo, director pentru investigaţii la Graphika. Persoanele care s-au recomandat jurnalişti au realizat şi interviuri cu critici ai Kremlinului, păcălindu-i să facă afirmaţii necenzurate, iar apoi au publicat mesajele online.

„Operaţiunea a încercat să otrăvească izvorul de informaţii folosindu-se de persoane false pentru a planta mesaje pro-Kremin şi anti-occidentale online şi în presa locală”, a declarat Nimmo. Facebook a suspendat şi alte două grupuri de conturi, care nu au legătură cu operaţiunea rusească, unul legat de o reţea iranienă identificată anterior, care avea ca ţintă Statele Unite, iar altul legat de o firmă de PR din Vietnam. #News