Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de urs, în zona locuinţei sale, în satul Şoimuşu Mic, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, potrivit g4media.ro.
„Atacul s-a petrecut astăzi (duminică-n.r.), la prânz (…) Un om, în spatele curţii, a fost atacat de un urs. Ursul l-a muşcat pe picior, pe mâini, în mai multe părţi ale corpului. A reuşit, până la urmă, să se salveze şi să meargă înapoi în casă, iar acolo a leşinat. A fost dus cu salvarea la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc”, a spus Borboly într-o intervenţie live pe Facebook.
Acesta a punctat că atacul s-a produs în intravilanul localităţii şi, potrivit legislaţiei în vigoare, ursul trebuie împuşcat.„Problema principală este că acest urs a intrat în sat şi a fost în spatele curţii, aşadar în intravilan.
Şi, conform legislaţiei în vigoare, acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare. Am discutat cu asociaţia de vânători care are contract cu primăria, dânşii deja merg spre acolo, ar trebui să fie întocmită această decizie a primăriei, prin care extragerea să poate să fie făcută, pentru că, dacă acest urs a intrat în comună, o să mai intre şi o să mai atace oameni”, a spus Borboly.Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a mai arătat că este al doilea atac de urs din acest an, menţionând că, în pofida măsurilor luate de Ministerul Mediului, situaţia în teren nu se modifică, viaţa oamenilor fiind în continuare în pericol.
Borboly a criticat şi Ministerul Agriculturii, care nu a luat niciun fel de măsuri pentru prevenirea pagubelor provocate de urşi.
„Chiar şi Ministerul Agriculturii a încheiat discuţiile legate de Politica comună agrară şi niciun ban, nicio măsură nu a fost prevăzută, acolo, în capitolele discutate în privinţa prevenirii pagubelor, pregătirii gospodarilor împotriva atacurilor urşilor. În alte ţări ale Uniunii Europene, unde este o populaţie semnificativă de urşi, s-a solicitat şi s-a primit foarte mulţi bani, prin Ministerul Agriculturii, ca să pregătească, să finanţeze, să prevină, să instruiască, să informeze. Pentru că nu numai Ministerul Mediului este de resort, ci şi Ministerul Agriculturii. Deja, la noi, în România, un picior este tăiat. Aşadar, Ministerul Agriculturii nu face nimic, chiar dacă ar trebui să facă în această privinţă”, a mai precizat Borboly Csaba.