Copiii sub vârsta de trei ani vor fi scutiți de plata întreținerii, la acele cheltuieli repartizate pe numărul de persoane dintr-un imobil. Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 230/2007 privind funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condomniilor, în sensul exceptării acestei categorii de copii de la plata întreținerii. Penru ca acest proiect să fie pus în practică este nevoie și de votul din Camera Deputaților, care este for decisiv.
„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.
Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult. Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, mai susţine Roman.
De altfel, cea mai mare parte a locuințelor sunt contorizate, astfel, chiar dacă în primele luni de viață ale unui copil consumul de apă sau gaz sunt mai mari, acestea oricum sunt plătite separat.
Legea a mai fost în vigoare în urmă cu patru ani, pentru scurt timp
Mai mult, această „scutire” a fost dată și în urmă cu patru ani, în martie 201, când Camera Deputaților a a adoptat legea de modificare a Art. 47 din Legea 230/2007, cu 269 de voturi „pentru”. La acel moment, inițiatorul proiectului, liberalul Dragoș Luchian preciza că i se pare absurd să fie contorizate „cvasi-cheltuielile provocate de bebeluși pentru buna desfășurare a asociațiilor proprietarilor de locuințe”, în contextul în care animalele mici de cpmpanie (câini/pisici) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuință sau apartament/persoană.
Potrivit Art 47 din Legea 230/2007, modificat în 2017, „asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani”. În 2018, acest „beneficiu” a fost anulat, iar părinții cu copiii sub trei ani au fost nevoiți să plătească cheltuilelile la întreținere și pentru cei mici.
Citește și: Senatul a decis majorarea alocațiilor de la 1 ianuarie