Dan Diaconescu va fi cercetat sub control judiciar, după ce judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis contestația acestuia. Decizia este definitivă, potrivit g4media.ro.
Procurorii îl acuză pe Dan Diaconescu că ar fi întreținut relații sexuale cu minore în anii 2020 și 2021
Fostul patron al OTV este acuzat că ”a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale, în mod consimțit și repetat, contra unor sume de 300-400 de lei, cu două persoane vătămate minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021”.
Procurorii menționează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma reținută în cauză, este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar cea pentru infracțiunea de folosirea prostituției infantile este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, cu mențiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracțiuni se majorează cu jumătate. Dan Diaconescu a mai fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru şantaj, în 2015 şi a fost eliberat după aproape 3 ani.
.ro/13/04/2023/economie/constanta-frontiera-parfumuri-portul-constan