Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat că a depus în Parlament un proiect de lege care prevede modificarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc prin închiderea tuturor operatorilor din acest segment aflaţi în interiorul localităţilor, potrivit g4media.ro.
„Ştiu că o astfel de iniţiativă va naşte mari controverse, dar cred că este necesară în perspectiva luptei cu dependenţa faţă de jocurile de noroc”, a argumentat deputatul.
„Stop jocurilor de noroc! Am depus astăzi în Parlament o iniţiativă pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, iar aceasta prevede închiderea tuturor operatorilor din acest segment aflaţi în interiorul localităţilor. Ştiu că o astfel de iniţiativă va naşte mari controverse, dar cred că este necesară în perspectiva luptei cu dependenţa faţă de jocurile de noroc”, a scris Alfred Simonis, miercuri pe Facebook.
Deputatul PSD a mai spus că „fenomenul a luat o amploare îngrijorătoare, mai ales în rândul tinerilor, aceştia dezvoltând o adicţie extrem de periculoasă”.
„Sute de mii de oameni suferă de pe urma acestui flagel, mai ales că spaţiile în care se poate juca se află la tot pasul. Experienţa altor state europene ne arată că localizarea sălilor de joc în afara localităţilor scade numărul jucătorilor, iar prin modificările aduse acestei legi luăm şi o măsură de prevenire a dependenţei faţă de jocurile de noroc”, a completat Simonis. În Parlament există mai multe proiecte care prevăd diferite interdicții pentru industria jocurilor de noroc, dar nici unul nu a ajuns la votul final. Medic ORL reținut de procurorii DGA în timp ce lua mită