S-a tot văicărit și smiorcăit BOR pandemia asta, că parcă aș vrea să mai dureze vreo lună. Glumesc. Sau nu. Dar tare-aș vrea să mai râd de pe margine la bocetele cu sutană. Uite lingurița, nu e lingurița, uite Învierea, nu e Învierea. Au plâns cu onduleuri și au zbierat din proteze, au pus acatiste și-afurisenii mai ceva ca babele care se luptă pentru scaunul din biserică.
Se crestează BOR pe piept de zici că se dărâmă Catedrala Mântuirii Neamului. Motivul? Banala împărtășanie pusă pe pauză. Și banala distanțare socială pe care am acceptat-o cu toții. Mai puțin sutanele.
Are BOR și purtător de cuvânt? Are. Un băiat pe nume Vasile Bănescu. Ce să zic, Vasile, predestinat nume. Mă gândesc că pe copiii lui Bănescu trebuie să-i cheme Bancomat și Pușculiță, dar nu despre viața lui Vasile e povestea azi. E mai mult, e despre ce zice Vasile:
”Utilizarea linguriței la împărtășanie specifice cultului bisericilor ortodoxe și greco-catolice e act liturgic a cărui punere în practică depinde strict de responsabilitatea preoților și a credincioșilor, cenzurarea acesteia nefiind atributul statului.
Sintagmele linguriță de unică folosință, pahar de unică folosință nu fac parte din vocabularul și realitatea spatiului liturgic ortodox sau greco-catolic, de aceea, aceste lucruri fac parte dintr-o viziune a unei instituții laice care nu poate avea acte de intruziune în zona strict liturgică”.
Cu alte cuvinte, BOR face legea, BOR bagă cenzura și tot BOR stabilește limba oficială. Și, dacă tot vorbim de împărtășanie, vești proaste, BOR: tre` să-ți ții anafura la copt încă o perioadă (lungă, sper eu).
Sincer, acum, nu vreau să- i supăr și eu. Nu-mi prea pasă cine, cât și cum se împărtășește. Îmi pasă, în schimb, de sănătate. Și, da, recunosc, ador să analizez de pe margine și să râd de suferința și văicăreala fețelor bisericești. Și a enoriașilor rămași nehaliți la slujbă. Smiorc.
”Nu este nimic nou și nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să-l ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creștin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a ”celor sfinte” si de punerea în conflict a credinței profunde cu rațiunea practică. Creștinismul autentic, hrănit din fidelitatea față de tradiția genuină a Evangheliei și față de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credința și rațiunea, ci le cultivă cu discernământ”, a transmis Biserica Ortodoxă Română.
Ce mai e amuzant? Faptul că asociază 2020 cu 1829. Adică, se raportează la acum 200 de ani, când treaba asta cu împărtășania a fost pusă pe pauză pentru vreo două luni.
Citește și: BOR-ului nu-i place cu lingurița de unică folosință
