Îi vedem peste tot. Un pic agramați, un pic ilogici și foarte-foarte încăpățânați – de-ai putea să juri că nu-s oameni, ci cyborgi creați în laboratoarele „domnului” Simion. Susținătorii partidului său nu numai că nu-s puțini, dar sunt atât de înverșunați să-ti dea și ție, neafiliatul, cu „install software”, încât singura soluție pe care o găsești, pe moment, este antivirusul „Ignore”.
Recunosc, am încercat în repetate rânduri să le explic de ce politica întreprinsă de partidul Alianța pentru Unirea Românilor nu va duce la nimic bun. Am încercat cu exemple din istorie, concrete, cu povestit de situații atestate istoric, care au dus la tragedii, la violență, la prigoană și la ură.
O misiune imposibilă, fără dar și poate.
O excursie în trecut, cu Ceaușescu
Susținătorii „domnului” Simion nu vor să te asculte. Nu atât timp cât partidul său le spune exact ce vor să audă, conform cu propriile credințe și standarde de viață, cele care le-au fost plantate în cap și s-au dus mai departe prin ADN, încă din cele mai vechi timpuri, de pe vremea lui Ceaușescu.
Pe vremea lui „Ceașcă”, așa cum îl alintă acum românii pe fostul nostru dictator, să fii homosexual nu numai că nu se „cădea”, dar puteai, fain-frumos, să fii băgat în cele mai insalubre pivnițe ale Securității, unde te băteau până dispăreai de pe fața pământului. Vecinii își aminteau de tine vag, din când în când. Deveneai o legendă urbană. „Oare ce s-o fi întâmplat cu vecinul nostru, Bogdan?”. Uitau repede de existența ta și-și vedeau, mai departe, de viețile lor. Inclusiv vecinul care te-a reclamat Securității.
Mai are rost să menționez ce soartă aveau femeile care se gândeau să avorteze? Probabil că nu. Cele care au prins Revoluția în stare de agregare adultă, cel mai probabil că-și amintesc. Sârme, frică, sânge, pușcărie sau moarte.
Nimeni nu vorbea despre asta. Poate un pic, în șoaptă, când zidurile cu ochi și urechi mergeau la culcare.
Înapoi în zilele noastre, cu Simion, Târziu, Șoșoacă și toată gașca lor nemenționată de presă
Odată cu abrogarea articolului 200, cuvântul „ilegal” era înlocuit cu „imoral”. În 2018, o mână de oameni care, ulterior, avea să devină partid (vezi primele paragrafe), se chinuiau, pic cu pic, să transforme așa-zisul „imoral”, înapoi în „ilegal”, sub perdeaua creștinătății și a familiei tradiționale. Veneau, la vremea respectivă, cu ipoteze fel de fel. Invocau incestul, pedofilia, promiscuitatea, plus alte fel de fel de acuze la adresa comunității LGBTQ+ – toate profund neadevărate.
Sau la fel de adevărate ca în cazul „comunității heterosexuale”.
Uitau cu bună știință de preotul Pomohaci și de alte personaje declarate heterosexuale, care în timpul liber făceau cu ochiul celor mici. Bașca, continuau să-i proslăvească și să-i apere până-n pânzele albe. În tot acest timp, viața personală a homosexualilor declarați, cei care intrau într-o relație consimțită (adult cu adult) era tranșată și etichetată.
După eșecul răsunător din 2018, Coaliția pentru Familie se rebranduia în partid (promisiune pe care o făceau încă de pe atunci – uitată acum de populație), luându-l în fruntea lor pe Claudiu Târziu, un jurnalist, scriitor și ce-o mai fi el, veșnic susținător al ideii de „pumn în gură” și „gândești cum îți spun eu să gândești!”.
Comuniștii de-atunci se metamorfozau în fanaticii religioși de astăzi, iar împreună urlă acum în cor: „Inteligența e un obstacol în calea religiei, care trebuie combătut”.
Cine e vinovat?
Nepăsarea.
Dacă înainte de Revoluție nu aveam mari așteptări, imediat după 1989, așteptările au crescut, însă degeaba pentru că ele ne-au fost înșelate, rând pe rând. Lipsa educației, lipsa de grijă pentru copiii din acea perioadă nu a făcut decât să perpetueze singurul mod de gândire acceptat înainte de 1989.
Astfel, cei privați de orice șansă au început, involuntar, să recicleze gândurile părinților lor, pentru că nimeni nu i-a ajutat. Pentru că nimeni nu le-a dat nicio șansă la educație, la emancipare. Orizonturile au rămas închise. Și nu, nu e vina lor. E vina tuturor celor care, cu rea intenție sau din culpă, au creat o generație fără empatie. O generație care ar lua la pietre un homosexual, o generație care încă își leagă câinele într-un lanț de jumătate de metru, în fundul curții, o generație care aruncă gunoaie pe unde apucă, o generație care schingiuiește animale de plăcere (sau frustrare), o generație care votează cu „domnul” Simion și cu „doamna” Șoșo.
Lor n-ai ce să le explici acum. Nu te vor asculta în veci.
Poate cu următoarea generație vom avea mai mult noroc. Poate.
Apariția partidelor extremiste este, fără niciun dubiu, o oglindă a trecutului. Simion, neSimion, ele există de când lumea, iar în prezent există câte-o variantă în mai toate țările lumii. Ce-i drept, la noi au reușit să bifeze Parlamentul.
Descurcăreți cum îi știm, au mizat pe campanii publicitare generoase, pe site-uri de știri fantomă, create la comandă, și pe tot felul de șmecherii pe care un expert IT le-ar putea explica mult mai bine ca mine.
Iar dacă șmecheriile astea n-au mers la mine, la tine, la altul, segmentul de populație descris mai sus n-a avut nicio șansă. A picat pradă fără niciun drept de apel. „Come to the dark side, we have cookies”.
Citește și editorialul: Ajută-te pe tine, ca mai apoi să-i poți ajuta și pe ceilalți
