Am asociat mereu județul Bacău cu stațiunea Slănic-Moldova. E un obiectiv turistic sau e pur subiectivism. Prima dată am fost la Slănic când avem vreo 8 ani. Mi-a plăcut, și am revenit și în adolescență, și acum câțiva ani. Am descoperit mereu ceva nou, chiar dacă nu s-a prea investit în stațiune. E aproape, e curat, oamenii sunt (exagerat de) ospitalieri și, da, este foarte ieftin. Insist pe preț și bunăvoința localnicilor pentru că sunt ingredientele care îți pot face concediul frumos. Asta dacă nu ești snob. Și dacă preferi liniștea în locul aglomerației.
”Perla Moldovei” rămâne un obiectiv pentru cei fără mari pretenții, dar care știu să descopere, să se bucure de natură, indiferent de anotimp.
Am vizitat salina de la Târgu-Ocna, am urcat cele 300 de scări, am văzut păstrăvăriile, am investigat fiecare izvor cu apă minerală și am stat în pensiuni unde m-am simțit ca acasă. Pe perioada iernii, toate activitățile de mai sus rămân valabile, dar adaug și pârtia, dacă ește iubitor al zăpezii.
Rețin fanfara din parcul stațiunii, vata de zahăr pe băț și un restaurant mic, cu specific românesc, unde uniforma angajaților era zâmbetul.
Ce se întâmplă în 2020? Consiliul Județean Bacău (CJ), prin intermediul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), a lansat zilele acestea, aplicația „Bacău County App – Visit Bacău”, creată pentru a contribui la promovarea și dezvoltarea arealului turistic al județului Bacău. Aceasta este o aplicație pentru dispozitivele mobile, care funcționează pe platformele Android și poate fi descărcată din „Google Play” și iOS din „App Store”.
”Prin intermediul acestei aplicații, toți cei interesați pot identifica mult mai ușor atracțiile culturale și istorice ale județului, tradițiile și obiceiurile zonei, posibilitățile de cazare și de servire a mesei, de pe aria județului Bacău.
Aplicația are un număr de 12 categorii de interes pentru potențialul turistic al județului Bacău: Obiective turistice, Servicii publice/Adrese utile, Calendar evenimente, Gastronomie, Cazare, Turism, Aventură și relaxare, Tradiții locale, Hartă și Comunicate de presă”, a declarat Romulus-Dan Busnea, din partea SPJTCAS – punct de lucru Slănic Moldova.
Bacăul nu este cunoscut doar pentru stațiunea Slănic-Moldova. Aș fi subiectivă să-l descriu în amănunt, pentru că l-am vizitat de multe ori, îmi place și aș reveni cu drag. Dar, pentru necunoscători, aș avea o listă: Castelul Roșu de la Hemeiuș, Casa memorială George Bacovia sau Lacul Poiana Uzului.
Și aplicația face totul mai ușor:
”Aplicația va fi dezvoltată în continuare, drept pentru care ne gândim ca ulterior să identificăm și să prezentăm și alte obiective de real interes, în scopul creșterii atractivității județului Bacău ca destinație turistică. Mulțumim pe această cale echipei SPJPTCAS Bacău, coordonată de directorul Romil Botezatu și directorul adjunct Horia Olinic, pentru implementarea acestui proiect”, a precizat și Silviu-Ionel Pravăț, vicepreședinte al CJ Bacău.
Mi-a plăcut mereu să revin în locurile în care m-am simțit ca acasă. Nu am luat în calcul popularitatea. Nu am luat în calcul recomandările. Nu am luat în calcul distanța. Dar insist pe faptul că fiecare loc din țară are ceva de oferit. Asta dacă ești dispus să vezi dincolo de reclamă. E vorba doar de experiența proprie, o poză ca amintire și amintirea care te face să revii.
Citește și: Turismul în Piatra-Neamț: o poveste rescrisă