Aeroportul Heathrow
Aeroportul Heathrow. Sursa foto: wikipedia

 Tot mai multe aeroporturi din Europa limitează numărul zilnic de pasageri, din cauza problemelor cu care se confruntă în ultimele săptămâni ca urmare a cererii mari, potrivit g4media.ro. După ce aeroportul Schiphol din Olanda a limitat numărul de pasageri cu aproape 16% față de  2019, iar aeroportul Frankfurt din Germania a redus zborurile, la orele de vârf, de la 104 pe oră la 94, și cel mai mare aeroport din Anglia a luat aceeași decizie.

Mai precis, aeroportul Heathrow din Londra va limita numărul pasagerilor care pleacă la 100.000 pe zi, măsura fiind luată din cauza cozilor, întârzierilor la bagaje şi a anulării multor curse

Conducerea aeroportului a cerut companiilor aeriene să nu mai vândă bilete pentru cursele care ar putea fi  anulate. Zilnic, de pe aeroportul Heathrow au plecat în vara anului 2019, între 110.000 şi 125.000 de pasageri. Companiile aeriene de la Heathrow au redus recent capacitatea, dar conducerea aeroportului a spus că nu este suficient acest lucru. ”Unele companii aeriene au luat măsuri semnificative, dar altele nu au făcut-o şi credem că sunt necesare măsuri suplimentare acum, pentru a garanta pasagerilor o călătorie sigură şi de încredere. Prin urmare, am luat decizia dificilă de a introduce un plafon de capacitate, cu efect de la 12 iulie până la 11 septembrie”, a declarat CEO-ul John Holland-Kaye.

”Recunoaştem că acest lucru va însemna că unele călătorii de vară vor fi  mutate într-o altă zi, pe un alt aeroport, sau anulate şi ne cerem scuze celor ale căror planuri de călătorie sunt afectate”, a adăugat el.

Pe aeroportul Heathrow, aproape 4.000 de locuri sunt peste numărul mediu de locuri care pot fi asigurate zilnic în timpul verii, care se ridică la 104.000

1.500 dintre aceste 4.000 de locuri au fost vândute pasagerilor, deși cursele nu pot fi asigurate. ”Le cerem companiilor noastre aeriene partenere să nu mai vândă bilete de vară pentru a limita impactul asupra pasagerilor”, a declarat CEO-ul John Holland-Kaye. Compania British Airways, cel mai important client al Heathrow, a redus deja mii de zboruri din programul său în această vară, din cauza lipsei de personal. Conducerea aeroportului Heathrow şi-a cerut scuze pasagerilor pentru cozile şi problemele legate de bagaje din ultimele săptămâni, afirmând că principala cauza o reprezintă lipsa de personal în întregul sector al aviaţiei.

Armele de asalt urmează să fie interzise în Statele Unite