ANM a emis cod roşu de caniculă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, temperaturile maxime urmând a se situa între 37 şi 41 de grade. Specialiştii anunţă, de asemenea, că valul de căldură va persista şi săptămâna viitoare, potrivit g4media.ro/.
CNAIR a instituit restricţii de trafic, iar medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la soare, îmbrăcămintea de culoare închisă şi deplasările la orele prânzului.
Potrivit ANM, sâmbătă şi duminică este cod portocaliu de caniculă în Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. ”Valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, anunţă ANM.
Însă, pentru cea mai mare parte a ţării a fost emis cod roşu.
”În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, a precizat ANM. Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare. ”CNAIR informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă şi duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROŞU) pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova”, anunţă compania.
Astfel, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale, din judeţele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Timiş, Caraş – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila.
De asemenea, pe perioada restricţiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare. Specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă ce poate avea efecte negative asupra sănătăţii. Consumaţi apă din abundenţă, chiar dacă nu simţiţi sete. Evitaţi băuturile alcoolice, cafeaua şi sucurile carbogazoase, deoarece acestea pot contribui la deshidratare. Păstraţi întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă.
Purtaţi haine uşoare, de culoare deschisă şi din materiale naturale, cum ar fi bumbacul, care permit pielii să respire. Folosiţi pălării cu boruri largi şi ochelari de soare pentru a vă proteja de radiaţiile solare.
Aplicaţi cremă de protecţie solară cu un factor de protecţie (SPF) adecvat înainte de a ieşi afară. Reaplicaţi la intervale regulate, mai ales după transpiraţie sau contact cu apa. Staţi în interior în timpul orelor de vârf (10:00 – 18:00), când radiaţiile solare sunt cele mai puternice. Dacă trebuie să ieşiţi afară, căutaţi zone umbroase şi faceţi pauze frecvente la umbră sau în locuri răcoroase. Menţineţi locuinţa bine ventilată. Folosiţi ventilatoare sau aer condiţionat pentru a răci încăperile. Consumaţi mese uşoare, bogate în fructe şi legume, care conţin un conţinut ridicat de apă.