În cursul zilei de astăzi, Cristian Popescu Piedone primea o lovitură din partea celor ce nu îl doresc primar al Sectorului 5. Mai pe larg, Cătălin Stoichiță, cel ce ulterior aveam să aflăm că se înrudește cu fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, contesta în instanță legimitatea candidaturii lui Piedone pentru Primăria Sectorului 5. Și nu era singurul!
Stoichiță susținea că Piedone nu ar avea cum să candideze la alegerile locale întrucât ar fi fost condamnat de Judecătoria Sectorului 4, în dosarul penal nr. 29111/4/2016, astfel că s-ar fi creat un conflict de interese.
Cu toate că inițial, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins plângerea lui Stoichiță, acesta a continuat, mergând mai departe, la Curtea de Apel, urmând ca astăzi să se dea soluția în cursul zilei de astăzi.
Piedone are dreptul să candideze la Primăria Sectorului 5
HashtagNews.ro vă pune la dispoziție în EXCLUSIVITATE soluționarea plângerilor trimise de Cătălin Stoichiță, Caplescu Cătălin și PSD Sector 5, împotriva lui Cristian Popescu Piedone. După cum se poate vedea în documentele atașate, Curtea de Apel București respinge apelurile ca fiind nefondate.
Contactat telefonic de către redacția noastră, Piedone a confirmat faptul că, în mod oficial, candidatura sa este una validă și în conformitate cu rigorile legii, fiind, de asemenea, și primul candidat la primăria Sectorului 5 care reușește să strângă semnăturile într-un timp record.
Dovezile incontestabile ale soluționării plângerilor împotriva lui Cristian Popescu Piedone
În final, după cum se poate observa din ultimul document atașat, tribunalul respinge cerea lui Aurel-Cătălin Stoichiță, cel cunoscut ca fiind finul lui Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5.
Cu nu mult timp în urmă, Cristian Popescu Piedone declara: „Cum se mai “trezesc” unii din somnul adânc al anilor în care n-au făcut nimic pentru oameni, dar au făcut totul pentru ei și pentru buzunarul lor… Foști “Stăpâni ai inelelor”, cu hățurile realității scăpate din mâini, încercând să recupereze trasee din care au derapat în mod evident… demoni de oraș, relicve eșuate pe altarul administrației locale, fără rezultate pentru cetățeanul de rând, care, odată, i-a crezut. După ce vreme de 30 de ani, nu au fost în stare să modernizeze și să dea Sectorului 5 aspectul curat și civilizat pe care îl merită, astăzi sunt deghizați în pseudo-candidați, încercând să înșele din nou buna-credință a celor care, ani de zile, au sperat doar la normalitate pentru Sectorul 5. Cum devin ei astăzi foarte interesați de soarta sectorului, când ei au aruncat în prăpăstii adânci și negre destinele cetății, condamnând comunitatea la lipsa dezvoltării, devenind păpușari-șefi pentru propriile greșeli, dar și pentru erorile administrative care le-au urmat? Toți o apă și-un pământ, indivizi care se închină la chipuri sculptate pe bancnote.”
Citește și: Piedone a strâns semnăturile și și-a depus candidatura pentru Sectorul 5