Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila a declarat, la RFI, că parlamentarii UDMR nu vor semna moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune luni, 17 august, unul dintre motive fiind chiar nevoia de stabilitate din această perioadă de criză medicală.
„Vom decide, așa cum avem procedura noastră internă, întotdeauna, în grupurile parlamentare, înainte de dezbaterea și votul moțiunii de cenzură (…). Noi nu vom aborda politicianist această chestiune, ci vom aborda strict la momentul respectiv în ce situație este țara și ce este mai eficient pentru țară. Mulți nu știu ce se va întâmpla în septembrie, în ce sens va evolua criza pandemică. În nici un caz, UDMR nu își dorește să existe o soluție care eventual să înrăutățească și mai mult posibilitățile de intervenție. Evident că sunt și critici și am formulat și noi critici, nu puține, pentru că sunt de criticat multe măsuri ale Guvernului”, a declarat Cseke Attila.
Adoptarea moțiunii de cenzură, care se așteaptă să fie votată la începutul lunii septembrie, aduce cu sine demiterea Guvernului Orban.
Citește și: Ponta, despre Ciolacu: „Dacă se depune moțiunea de cenzură, înseamnă că s-a terminat amantlâcul