Mihai Trăistariu a găsit „cheia succesului”, iar din toamnă lasă orice jenă și va cânta manele, știut fiind că acest gen este unul bine primit de publicul din România, chiar dacă mulți neagă acest lucru, dar „rup” ringul pe muzica lui Salam.
Potrivit propriilor declarații, Mihai Trăistariu a vorbit deja cu Costi Ioniță, cel care a făcut furori chiar și în perioada de pandemiei, cerându-i acestuia să îi facă o manea. „I-am dat mesaj și i-am zis: «Să-mi faci o manea, te rog frumos!» și a zis că nu crede așa ceva. Nu mai am nicio jenă. I-am zis lui Costi să o pregătească și după 1 septembrie o facem, acum sunt încărcat și nu pot merge la București. I-am zis și că dacă el consideră că trebui conbinat cu cineva, atunci vorbim cu Florin Salam, Minune, cu Guță, nu mai contează cu cine, manelist de top să fie”, a spus Mihai Trăistariu la Antena Stars, citat de PlayTech.
De altfel, artistul a mărturisit că nu este un lucru inedit pentru să i se asocieze numele de manele, dar vrea să „rupă tot” în privința topurilor. „Să rupem tot! Nu am nicio problemă. Eu am trei manele pe YouTube, dar nu le-am cântat, doar am înregistrat. El m-a descoperit, și-a dat seama că am o voce specială și acum, de ce nu”, a mai spus Mihai Trăistariu.
Mihai Trăistariu, părăsit de (mult) prea tânara sa iubită
Dacă pe plan profesional lucrurile stau, cât de cât bine, reușind să facă bani din muzică, dar și din imobiliare, nu la fel este și situația și în privința sentimentelor.
Mihai (41 de ani) tocmai ce a fost părăsit de iubita sa, o tânără de numai 20 de ani, iar explicația oferită de artist se cam potrivește unei mare părți din „tineretul de azi”, o generație care nu cunoaște rostul unei relații. „Să stai toată ziua să te uiți la vloguri pe YouTube (n.r. vlogurile lui Dorian Popa) nu cred că e, nu știu, cel puțin generația nouă mi se pare praf din punctul de vedere al unei relații. Am avut o discuție de final care după o oră s-a finalizat cu plecarea ei definitivă la București, că atunci stătea deja cu mine, în ultimele trei luni o luasem la mine. Bineînțeles că vina e a mea, pentru că alegerile sunt ale mele și sunt alegeri greșite”, a povestit Mihai Trăistariu, potrivit Wowbiz. Asta este riscul atunci când diferența dintre cei doi parteneri este atât de mare.
Citește și: Trăistariu o ia pe urmele lui Hâtz și se reorientează profesional