Razboi in Ucraina
Razboi in Ucraina. Sursa foto: hotnews.ro

 Inițiativă inedită de petrecere a vacanței. O agenţie de turism din Ucraina organizează excursii de o zi pentru vizitarea oraşelor distruse din cauza războiului, potrivit romaniatv.net.

Oferta agenției de turism a stârnit un interes crescut

Până acum au fost vândute 150 de bilete, fondurile urmând să fie folosite pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni care au plecat din cauza conflictului din Ucraina. Potrivit anunțului agenției de turism, excursiile vor dura 3-4 ore, prețul fiind de 50 de euro. Astfel, persoanele care doresc să viziteze locurile distruse din oraşul Bucha vor plăti suma de 50 de euro. Reprezentanții agenţiei de turism au anunțat că au fost deja vândute până acum un număr de 150 de bilete, 15 dintre ele fiind cumpărate de americani.  Pentru vizitarea locurilor distruse de bombardamente, vor fi organizate grupuri de câte 10 persoane, care se vor întâlni cu ghidul la locurile stabilite pentru preluare.

Cum încearcă agenția de turism să atragă clienții

Turiştii vor fi învăţaţi cum să se  comporte dacă apare o situație critică, de exemplu cum să se adăposteasca în cazul în care  sirenele sună pentru anunțarea unui raid aerian. Turiștii vor primi sfaturile înainte de a pleca în excursii, au anunțat reprezentanții agenției de turism. „Porniți chiar acum într-o călătorie către minunata Ucraina. Peste drum de locul unde a lovit recent o bombă, veți putea mânca tradițional la un bistro redeschis. Viața continuă și există speranța că în curând toate acestea se vor termina. Copiii cresc, încercăm să trăim viața cât mai mult posibil, indiferent de ce. Dacă vrei să vezi orașele noastre distruse și oamenii curajoși luptând, te rog vino acum!”, este anunţul dat de către reprezentanții agenţiei de turism.

Amenințări la adresa democrației. Războiul din Ucraina și  sfârșitul dominației occidentale