Pătat sau nepătat, cu deontologia în buzunar sau uitată în sufragerie, Călin e jurnalist. Scrie editoriale cu multe dulcegării. Insistă în propria campanie și vrea pace. Vrea pace și nu prea, critică alte partide cu milă și benevolență. Cu alte cuvinte, dă din stânga-n dreapta, poate-poate va ajunge să impresioneze vreo gospodină care se visează viitoarea mireasă a lui Călin.

”Nu cred că vreunul dintre cei care candidăm în aceste alegeri la #București suntem deținătorii adevărului absolut sau al soluțiilor unice, dar cred că, reunind programele candidaților, se poate articula un plan coerent de dezvoltare a orașului.

Obsesia asta de a denigra și ridiculiza tot ce spune celălalt ne-a adus unde suntem astăzi.

Dacă aș fi #primar eu aș prelua ce e bun din alte programe de candidați, dacă ar avea, pentru că trăim vremuri în care trebuie să valorificăm tot ce se poate, pentru că actuala competiție dintre orașe este acerbă și pentru că timpul devine tot mai scurt.

#ALDE #MareleBucuresti”, scrie Tăriceanu pe pagina de Facebook.

”Este nedrept ca ideile să ne fie judecate doar după culoarea carnetului de partid și este nedrept ca ideile bune să moară doar pentru că alții au avut suficient de mulți bani ca să le îngroape. Asta e calea sigură spre abandonul democrației reale și îndreptarea spre un sistem în care un număr redus de oameni își împart puterea și o exercită cu schimbul. Pentru ei și nu pentru noi!”, se arată în editorialul publicat de Călin Popescu Tăriceanu pe evz.ro.

Cum să fii jurnalist de succes? Fă un salt. Nu fără parașută. Fă un salt din politică în jurnalism sau de la ziar în politică. Și Moise Guran a încercat pentru vreo două luni și i-a trecut rapid.

Citește și: Vasile Dîncu cere demisia „Educației”

#News